Sondaj în Republica Moldova. Ajutorul venit din partea UE nu îi convinge pe moldoveni să se uite spre Vest
Un sondaj prezentat de IMAS arată că, deși Uniunea Europeană a ajutat financiar Republica Moldova, cetățenii din stânga Prutului ar…
Un sondaj prezentat de IMAS arată că, deși Uniunea Europeană a ajutat financiar Republica Moldova, cetățenii din stânga Prutului ar…
Ce le-a transmis Papa Francisc enoriașilor În vârstă de 88 de ani, suveranul pontif, care se află la conducerea Bisericii…
„Când democrația primește un cal troian sub forma unei comisii care decide ce este democratic sau nu, atunci știi că…
Doi bărbați mascați, înarmați cu mitraliere de tip Kalașnikov, au fost surprinși pe camerele de supraveghere în timp ce deschideau…
Daniel David a menționat că în prezent peste o treime dintre elevi sunt afectați de analfabetismul numeric, iar 16% dintre…
Decesul său a fost confirmat de Aga Khan Development Network (AKDN), fundația sa internațională, care a precizat că acesta era…
Poliția a declarat miercuri că „relatări eronate” au apărut pe rețelele sociale cu privire la atac. „Dorim să clarificăm faptul…
Arthur Brand, care a recuperat peste 200 de opere de artă, a vorbit despre furtului comorilor dacice de la Muzeul…
Unul dintre motivele principale care au influențat votul pro-Georgescu este frustrarea diasporei față de tratamentul primit în Europa, spune psihologul.…
Fostul lider liberal a declarat că i se pare scandalos faptul că Palatul Cotroceni nu a dat publicității costul închirierii…