“România este considerată de OCDE reper de bună practică în domeniul guvernării deschise și este dată drept exemplu în toate rapoartele pe care organizația le face pe această temă. Mă bucur să văd că eforturile pe care țara noastră le face sunt apreciate la cel mai înalt nivel”, transmite Secretarul General al Guvernului, Mircea Abrudean, de la Milano, unde are loc Forumul Global OCDE – Creșterea Încrederii și Consolidarea Democrației. 

Forumul cu tema „Identificarea de noi oportunități pentru viitorul democrației: Demnitate-Securitate-Încredere” este organizat de Secretariatul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) şi Italia, care deține președinția G7 în acest an. 

Liberalul Mircea Abrudean a fost invitat să participe, alături de toate guvernele statelor membre și statelor candidate, în cadrul demersurilor de avansare a candidaturii României la OCDE. Acesta a fost luni speaker în cadrul unuia dintre panelurile Forumului, în cadrul sesiunii ”Facem ca vocile oamenilor să conteze – Întărirea democrației reprezentative prin participarea semnificativă a cetățenilor”, alături de George Papandreau, raportorul pentru Democrație al Consiliului Europei, Leo Varadkar, fost prim-ministru al Irlandei, Thierry Beaudet, președintele Consiliului Economic, Social și de Mediu al Franței, precum și alți reprezentanți ai mediului internațional și reprezentați ai societății civile. 

Mircea Abrudean a vorbit pe tema consolidării proceselor de participare cetățenească ca o caracteristică de bază a democrațiilor reprezentative. La acest panel, pe lângă participanții din sală, au fost prezente online peste 750 mii de persoane, din cele peste 44 de state reprezentate la Forum. 

Tot ieri, secretarul general al Guvernului a avut o întrevedere bilaterală cu Gillian Dorner, director adjunct al Direcției pentru Guvernanța Publică a OCDE și Calos Santiso, șeful Diviziei pentru Guvernare Digitală, Inovare în sectorul public și Guvernare Deschisă OCDE. Temele discutate au fost progresele și colaborarea între Guvernul României și OCDE pe domeniile guvernării deschise, inovării in sectorul public, creșterea încrederii populației în guvern și inițiativele viitoare ale OCDE la care Secretariatul General al Guvernului ar putea contribui. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *