Sondajul arată o competiție strânsă între candidați, în special între Ciolacu, Simion și Geoană.

Estimarea participării la vot

Sondajul relevă și nivelul de mobilizare a electoratului. Astfel, 72% dintre respondenți afirmă cu certitudine (alegând 10 pe o scară de la 1 la 10) că vor merge la vot. Restul se împart astfel: 7,7% spun că sigur nu vor vota (au ales 1), iar 20,3% au dat răspunsuri variate între 2 și 9, ceea ce arată o incertitudine moderată.

Intenția de vot în turul I

În ceea ce privește preferințele pentru turul I, dintre cei care au exprimat o opțiune clară, clasamentul arată astfel:

Marcel Ciolacu (PSD): 24,1%George Simion (AUR): 20,7%Mircea Geoană (independent): 18,1%Elena Lasconi (USR): 15%Nicolae Ciucă (PNL): 8,2%Cristian Diaconescu (independent): 5,1%Kelemen Hunor (UDMR): 3,8%Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român): 1,9%Ludovic Orban (PMP și FD): 1,9%Ana Birchall (independent): 0,9%

Doar 0,4% dintre respondenți au menționat că ar vota pentru un alt candidat.

Metodologie

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, la comanda cotidianului Libertatea. Datele au fost culese în perioada 11-18 octombrie 2024.

Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.106 persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%, la un grad de încredere de 95%.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *