„În acea hotărâre de guvern nu este vorba de nimic altceva decât de transferul – din domeniul privat în domeniul public – pentru ca acea locuință să poată să fie folosită de președinte la finalizarea mandatului. 

Nu există niciun fel de cifră, niciun fel de notă de fundamentare care să vorbească despre cât costă, cum costă și așa mai departe. 

Din perspectiva mea, am fost și ministru al Apărării, am fost și prim-ministru, și președinte al Senatului, nu m-am mutat de la casa mea, din curtea mea. Nu am folosit niciodată aceste locuințe pe care le-a oferit RAPPS-ul.

Sunt foarte de acord, dacă tot a devenit un subiect atât de folosit în campania electorală, acest lucru nu s-a întâmplat acum. Și dacă era atât de pricinos cum pare în momentul de față, de ce s-a așteptat momentul să fie folosit în campanie electorală? Este incorect, dar pentru că a venit vorba de chestiunea aceasta, îmi asum ca tot ce ține de RAPPS să fie reorganizat și de tot ce înseamnă facilități acolo să beneficieze cine trebuie”, a declarat liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *