Această acţiune face parte din angajamentul Companiei de a susţine exercitarea dreptului la vot prin corespondenţă pentru românii din afara ţării, în baza contractelor încheiate cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi în conformitate cu legislaţia în vigoare. Pentru alegerile prezidenţiale din 2024, Poşta Română a expediat peste 6.000 de trimiteri poştale, acoperind ambele tururi de scrutin. De asemenea, pentru alegerile parlamentare (Senat şi Camera Deputaţilor), au fost expediate  aproximativ 6.000 de plicuri cu documentele necesare votului prin corespondenţă”, anunţă, sâmbătă, Poşta Română, într-un comunicat de presă.

Potrivit companiei, până în prezent au fost înregistrate 184 de plicuri cu voturi primite din străinătate, provenind din următoarele ţări: Ungaria, Grecia, Cehia, Bulgaria, Franţa, Suedia, Austria, Elveţia.

”Poşta Română se angajează să asigure desfăşurarea unui proces electoral eficient şi transparent pentru toţi cetăţenii români care au ales să-şi exprime votul prin corespondenţă. Aceasta este o prioritate absolută pentru Companie, iar măsurile luate reflectă determinarea noastră de a asigura accesul cetăţenilor la votul democratic, asigurând în acelaşi timp confidenţialitatea şi integritatea fiecărui vot”, a mai transmis compania.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunţat, joi, că peste 6.700 de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au solicitat să voteze prin corespondenţă pentru alegerea preşedintelui României, aceştia fiind alegători validaţi.

Plicurile cu voturile lor trebuie să ajungă în ţară până în 21 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *