UPDATE 6:50 – Cinci persoane au murit în urma atacurilor Rusiei în sudul Ucrainei, anunţă guvernatorii regionali
Atacurile aeriene ruseşti au provocat în cursul nopţii moartea a cel puţin cinci persoane, rănirea altor 19, între care cinci copii, şi incendierea mai multor clădiri în sudul Ucrainei, au anunţat luni guvernatorii regionali, potrivit Reuters.
UPDATE 5:20 – Statele Unite vor cheltui restul de şase miliarde de dolari destinate Ucrainei înainte ca Donald Trump să îşi preia mandatul, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, avertizând împotriva riscurilor de încetare a sprijinului american pentru Kiev, transmite France Presse.
Dosarele de politică externă se vor afla pe ordinea de zi atunci când Joe Biden şi Donald Trump se vor întâlni miercuri în Biroul Oval pentru a începe transferul de putere.
Preşedintele în exerciţiu va avea ocazia să îi explice preşedintelui ales cum vede lucrurile, care este stadiul lor şi să discute cu el despre modul în care intenţionează să abordeze aceste chestiuni atunci când va prelua funcţia, a declarat duminică Jake Sullivan pentru postul american de televiziune CBS.
Joe Biden a preluat conducerea unei coaliţii internaţionale de sprijinire a Ucrainei, care se află într-un moment crucial după victoriile militare ruseşti şi o lipsă de soldaţi.
Unul dintre obiectivele administraţiei sale în lunile rămase este să „pună Ucraina în cea mai puternică poziţie posibilă pe câmpul de luptă, astfel încât să fie în cea mai puternică poziţie posibilă la masa negocierilor”, a explicat Jake Sullivan.
La rândul său, Donald Trump a reiterat că ar putea pune capăt războiului „într-o zi”, fără a detalia vreodată cum ar proceda, dar probabil în cadrul unui acord care ar impune Kievului să cedeze Moscovei o parte din teritoriul său.
Kremlinul a comunicat duminica aceasta că republicanul a trimis „semnale pozitive” în timpul campaniei cu privire la conflict, deoarece a vorbit despre o posibilă „pace” şi nu a arătat „dorinţa de a provoca o înfrângere strategică Rusiei”.