Argumentele acestuia sunt expuse public pe pagina sa: 

„Înainte de toate, este o persoană onestă, cinstită, fără pletoră. Așa cum l-am cunoscut eu, și pot pretinde că între timp l-am cunoscut bine, are ceva care ne leagă profund. Nu este om politic. Nu are politicianismul în sânge, slujind binelui comun cu un fel de naivitate la limita sinuciderii. Nu este un rău mai mic, ci o alternativă. Asemeni mie, scuze pentru comparație!, este în mijlocul lumii fără ambiții lumești. 

În rest, de la chestiuni privind apărarea militară, de management, de calibrele munițiilor – azi, la prânz, am discutat intens pe temă – la cele legate de asistența socială (copiii cu dizabilități, mamele care își cresc singure pruncii etc.), omul este atașat de chestiuni reale față de care se comportă responsabil. Nu spune năzbâtii. Nu ia mizeria lumii drept pretext sau reclamă. Un bărbat în care bate o inimă de soț, de tată, de bunic.

Știu că ceea ce scriu poate fi interpretat răutăcios, dar ca unul care, acum trei ani, m-am întors în România după anii, puțini, de pastorație în diaspora, am dat peste cineva de la care nu aveam nicio așteptare. Dimpotrivă. Mă gândeam ce caută un militar în politică și credeam că acesta este semnul finalului culturii noastre civile. Nu mă așteptam la nimic. Ei bine, discutând pe malul Dunării aproape zece ore, până la orele fragede ale zilei de după, am priceput că el poate fi cel mai potrivit. 

Da, da. Nu sunt în asentimentul nici măcar ar prietenilor mei. Cu toate acestea, dacă tot avem războiul la ușă, acum sau peste un deceniu, cred ferm că un asemenea om de stat este fix ce ne trebuie. Nu altul. Nici alta. Duritatea epocii pe care o trăim fără să o și înțelegem cere alte profile. Iar el, personal, mi se pare ceea ce trebuie. 

Nu lungesc. Entuziasmul meu față de oameni politici este limitat. Spre zero. În cazul lui, el nefiind o tipologie „clasică”, cred că am văzut pe cineva care își poate sluji Patria. Și pe noi.

PS Sper ca PNL-ul să priceapă șansa, după un deceniu înghețat, că are în sfârșit un lider. Cu majusculă.” 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *