Prin acest act normativ au fost aprobate condiţiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 din Municipiul Bucureşti.

Cele trei buletine de vot (câte unul pentru fiecare întrebare supusă referendumului) au 4 pagini fiecare, în format A5 (o foaie A4 pliată).

Hotărârea a fost adoptată de către Autoritatea Electorală Permanentă după consultarea Biroului Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024, Primarului General al Municipiului Bucureşti, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Regiei Autonome Monitorul Oficial.

Actul normativ a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va putea fi consultat şi pe pagina web a Autorităţii Electorale Permanente, www.roaep.ro, a mai informat Autoritatea Electorală Permanentă.

Cele trei întrebări de pe buletinele de vot 1. Sunteţi de acord ca primarul general al Municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului? 2. Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector, a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni, să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti? 3. Sunteţi de acord ca Primăria Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?

Bucureltenii sunt chemați să răspundă cu „DA” sau „NU”.

Ultima întrebare, legată de consumul de droguri, a fost propusă de consilierii generali ai PSD.

 

Când începe și când se încheie votarea la referendumul 2024 din București

Tot marți, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a emis dispoziţia prin care se aprobă programul calendaristic al acţiunilor necesare referendumului, care prevede că buletinele de vot vor fi imprimate cel târziu până în 19 noiembrie.

Potrivit calendarului referendumului, până cel mai târziu cu trei zile înaintea datei alegerilor – 21 noiembrie 2024 – se vor întocmi şi tipări listele electorale permanente pentru referendumul local, în două exemplare, responsabili de acest lucru fiind primarii sectoarelor Capitalei.

 

Ce mai prevede calendarul aprobat pentru referendumul din București:

În preziua datei alegerilor – 23 noiembrie 2024, ora 7:00 – se încheie campania pentru referendumul local, care a început la data aducerii la cunoştinţa publică a datei referendumului local.În preziua premergătoare datei alegerilor – 23 noiembrie 2024 – se distribuie către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din Bucureşti următoarele materiale electorale: un exemplar al listei electorale permanente pentru referendumul local; buletinele de vot pentru referendumul local; ştampila de control; ştampilele cu menţiunea „VOTAT”; formularele pentru încheierea proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării, pentru referendumul local; formularele listei electorale suplimentare şi ale extrasului din listele electorale, pentru referendumul local; formularele necesare pentru consemnarea situaţiilor semnalate de Sistemul informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi prevenirea votului ilegal; alte materiale stabilite prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente; câte un buletin de vot pentru fiecare întrebare a referendumului local, vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral al sectorului Municipiului Bucureşti, pe care le vor afişa la sediul secţiei de votare. Autoritatea care realizează acţiunea – primarii sectoarelor municipiului Bucureşti. Acţiunea se realizează prin încheiere de proces-verbal.Votarea la referendumul din București începe la ora 07.00 și se încheie la ora 21.00.

Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot.

În termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării – 25 noiembrie 2024, ora 21:00 – este prevăzută numărarea voturilor şi încheierea proceselor-verbale.

 

Centralizarea/totalizarea şi validarea rezultatelor referendumului local din București sunt prevăzute pentru cel târziu 28 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *