„Totul este energie şi energia este totul! Este inima competitivităţii economice. Este, probabil, cea mai importantă concluzie a raportului Draghi, prima recunoaştere corectă, de altfel, la nivel european, că avem o imensă problemă europeană de competitivitate, direct legată de preţul la energie, care este de vreo trei ori mai mare decât în Statele Unite, decât în China şi alte pieţe în care noi concurăm. România astăzi nu are suficientă energie, pur şi simplu. Dacă ne uităm pe site-ul Transelectrica şi acum vedem că avem un consum de 7.181 megawaţi energie activă şi o producţie de 5.722 de megawaţi. Deci importăm acum 1.459 de megawaţi şi sunt momente la vârful de consum de dimineaţa sau mai ales de seara, în care importurile depăşesc 2.300, chiar 2.500 de megawaţi”, a menţionat Burduja, la evenimentul Energy Forum Ediţia a XII-a: 2025-anul marilor provocări, organizat de DC Media Group.
„Pur şi simplu am fost norocoşi. Am avut o producţie hidro mare, a plouat mult, a bătut vântul, deci suntem la mâna lui Dumnezeu şi în sectorul energetic. De ce am ajuns ca anul acesta să alergăm după fiecare megawatt? Pentru că nu s-a investit în sectorul energetic şi trebuie să o spunem răspicat, fără a da vina pe grea moştenire. Vă prezint pur şi simplu realitatea. Dacă noi, faţă de 1989, am pierdut jumătate din capacitatea de producţie în bandă, fără să punem mare lucru în loc, în afară de un val de energie regenerabilă, până în 2012 cred, cu siguranţă asta este explicaţia situaţiei în care ne găsim astăzi, explicaţia principală. Mai există o explicaţie – şi n-am ascuns faptul că pe masa miniştrilor Energiei la nivel european, am adus problema diferenţelor de preţ între Europa de Vest şi Europa de Est”, a adăugat ministrul.
„Vedem că avem un preţ dublu faţă de Austria, de exemplu. De ce se întâmplă asta? Pentru că ani la rând a fost permisă o situaţie complet absurdă. Într-o piaţă europeană unică, interconectată în teorie, regăsim state vecine în interiorul Uniunii Europene care nu au niciun fel de interconexiune: Austria şi Slovacia. Nu există interconexiune între două ţări din mijlocul Uniunii Europene, ţări care ar trebui să asigure tranzitul energiei mai ieftine, din vest spre est, cum se întâmplă acum, dar vor fi perioade şi au mai fost perioade în care a fost mai ieftin la noi, în est – şi a pierdut vestul Europei pentru că nu a putut să importe energia mai ieftină din est”, a mai spus Burduja.