Edilul a câștigat la alegerile din 9 iunie un nou mandat la primăria Topoloveni din județul Argeș.

Gheorghiță Boțârcă este primar la Topoloveni din 22 decembrie 1989. În vârstă de 69 de ani, edilul a obținut un procent covârșitor de 70,98 % din voturile cetățenilor orașului Topoloveni.

Candidat PSD, el urmează să fie desemnat pentru a noua oară la rând primar al oraşului Topoloveni, în urma alegerilor din 9 iunie 2024, scrie Ziarul de Argeș.

„Am o comunicare deosebită cu oamenii, cu zâmbetul pe buze. Este elementul de satisfacţie în localitate: de unde am plecat şi unde suntem astăzi, pentru că este la superlativ. Se vede. Încrederea oamenilor mă determină să candidez din nou. Şi nu mă forţează nimeni. Mai repede m-ar forţa familia sau m-aş forţa eu să-mi văd de treabă”, declara Gheorghiță Boțârcă înainte de alegeri.

În 2020, la precedentele alegeri locale, Gheorghiță Boțârcă a obţinut 2.417 voturi, dintr-un total de 4.024 de voturi valabil exprimate, câștigând lejer al optulea mandat de primar al oraşului Topoloveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *