Incertitudinea din Franţa adaugă încă un element la ceea ce va fi o săptămână plină pentru pieţele financiare, cu date privind inflaţia din SUA care urmează să fie publicate miercuri, în aceeaşi zi cu o reuniune de politică monetară a Rezervei Federale şi o şedinţă a Băncii Japoniei care va încheia săptămâna.
Alegeri 2024. Cine este singurul independent român care ar putea merge în Parlamentul European
Euro a scăzut cu 0,6% faţă de dolar, până la 1,0735 dolari pe unitate, atingând cel mai mic nivel din 9 mai.
De asemenea, euro a scăzut cu 0,5% faţă de lira sterlină, până la un minim al ultimilor aproape doi ani de 84,49 pence pe unitate, şi a scăzut cu 0,5% faţă de francul elveţian, la un minim al ultimelor şapte săptămâni, de 0,9632 franci pe unitate.
Creşterea sprijinului pentru partidele de dreapta a fost ”în general ceea ce era aşteptat, dar elementul surpriză este că Macron a reacţionat prin convocarea unor alegeri anticipate, astfel încât piaţa este mai nervoasă”, a declarat Lee Hardman, analist senior la MUFG.
Alegeri 2024. Rusia jubilează la dezastrul înregistrat în Germania și Franța
Dolarul american a fost, de asemenea, impulsionat de raportul de vineri privind locurile de muncă din SUA, care a arătat că angajatorii au adăugat mai multe locuri de muncă decât erau aşteptările, în luna mai, în timp ce salariile au crescut, de asemenea, mai mult decât se anticipase, ceea ce a determinat traderii să îşi reducă aşteptările că banca centrală a SUA va reduce dobânzile cel mai devreme în septembrie.