De asemenea, Simion a menționat un plan de mobilizare pentru a iniția o suspendare a președintelui, precizând că există suficiente voturi în noul parlament pentru a demara această procedură. În contextul tensiunilor sociale crescânde, liderul AUR a avertizat că ar putea exista provocări menite să instige la violență, subliniind că este esențial ca cetățenii să nu devină victime ale unor astfel de manevre. El a încurajat o reacție pașnică, dar fermă, din partea românilor, pentru a se opune abuzurilor și a proteja democrația.

Anca Alexandrescu: Domnule Simion, astazi ati fost la instanta. Am avut o speranta, desi cererea dumneavoastra mi s-a spus ca este inadmisibila ca peste capul CCR nu poate fi acceptata nicio alta instanta care sa intoarca acest lucru. Ce s-a intamplat astazi in sala si care sunt pasii urmatori?

George Simion: Nu stiu unde mai este separatia puterilor in stat, daca tot aparatul justitiei este in genunchi si nu poate reactiona la un abuz evident, la incalcarea propriilor reguli, la incalcarea propriilor reguli de functionare a Curtii Constitutionale. Am adus cu mine o lista si cand veti avea timp as vrea sa sa o citesc, pentru ca domnul avocat Gheorghe Piperea care a condus echipa de avocati si ne-a expus toate variantele pe care le putem folosi. Astazi spunea ca asa ceva nu este posibil si, din ce stie el, nu exista nu existra un precedent intr-unstat al Uniunii Europene, intr-un stat liber, de o astfel de implicare a puterii si o astfel de lovitura de stat.

Anca Alexandrescu: De altfel toata presa internationala vorbeste despre asta.

George Simion: Avem un caz in 2016 in Austria cand s-a decis candidatul Partidului Libertatii contra candidatului Partidului Ecologist. A castigat candidatul ecologist dar la foarte putine voturi  si s-a decis reluarea votului dar cu aceiasi candidati.  

George Simion a depus la ICCJ contestația privind anularea alegerilor: Klaus Iohannis este autorul acestei lovituri de stat – VIDEO

E inadmisibil asa ceva. Impreuna cu echipa noastra de avocati, care colaboreaza inclusiv cu echipa de avocati a domnului Georgescu am spus sa luam prin eliminare si sa incercam toate metodele democratice. Am inteles implicarea lui Anthony Blinken, am inteles ca a venit domnul Alexander Soros Jr in Romania, am vazut mesajele date, am vazut ca doamna Lasconi cauta sustinere inclusiv din partea guvernului italian dupa ce i-a solicitat implicarea domnului Trump. Dar asa ceva nu este posibil, avem un presedinte care iese din mandat pe 22 decembrie, un presedinte care trebuie sa faca un pas inapoi sa isi dea demisia, dupa cum ar trebui sa isi dea demisia membri CCR. Avem din pacate o lovitura de stat care arata cat de tare se tem de vocile libere. Arata cat de tare folosesc institutiile statului impotriva  celor care nu sunt de acord cu aceasta lovitura de stat. Impotriva poporului, impotriva televiziunilor care nu se supun lor, prin itermediul CNA, impotriva partidelor care sunt excluse de la posibilitatea de a guverna, sub pretextul europenismului si a valorilor europene.

Anca Alexandrescu: Pe 10 septembrie ati vorbit despre un plan al lui Iohannis de a ramane la putere

George Simion: Este o atitudine a lui Klaus Iohannis, un presedinte pentru care acum, in noul parlament, vom avea voturi pentru initia o suspendare a lui,

Anca Alexandrescu: Cu cine faceti majoritatea?

George Simion: Avem voturi ca sa initiem, si apoi vom supune la vot. Mi-am facut o lista de 20 de actiuni pe care putem sa le facem. De ce imi era frica pe 10 septembrie, si de ce imi e frica si acum pentru ca multi oameni imi scriu sa iesim in strada, si se gandesc la 21 si 22 decembrie, mie imi e frica ca oamenii simpli sa nu fie folositi de catre Klaus Iohannis sa nu declare stare de urgenta. Lumea nu o sa se linisteasca, dar nici nu trebuie sa lasam romanii sa devina victime la provocari fel de fel, pentru ca asta e planul.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația depusă de George Simion și AUR împotriva anulării alegerilor prezidențiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *