Premierul Ungariei, Viktor Orban, a venit la București, acolo unde s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu. Orban a explicat că, în urmă cu 6 luni, împreună cu Ciolacu au gândit un plan major comun de acțiuni, cu scopul final ca România să intre în spațiul Schengen.

„Suntem aici pentru a marca o colaborare, un proiect din ultimele 6 luni, să sărbătorim colaborarea care s-a format între noi. Acum 6 luni domnul prim-ministru m-a primit la Guvern și atunci am stabilit un plan comun de acțiune pentru ca România să intre în spațiul Schengen.

A fost o sarcină foarte dificilă și am discutat foarte mult dacă este realist să se întâmple anul acesta, pentru că nu s-a întâmplat în ultimii 13 ani. Am discutat cu toate țările care s-au opus, am discutat cu toți, am pus în mișcare planul pe care l-am stabilit împreună și iată că în cele 6 luni ale președinției Ungariei aderarea României la Schengen s-a realizat. 

După ce veți intra în Schengen, toate cifrele vor crește. Atunci când s-au ridicat controalele la granițele Ungariei, atunci toată economia a luat avânt. Nu cred că vă puteți da seama ce înseamnă pentru oamenii care locuiesc în zonele de graniță. Până acum aveam 12 treceri la granița dintre România și Ungaria, acum vom avea 22 de puncte de trecere.

Eu sunt de acord cu domnul Ciolacu și vă spun că începem o nouă eră a relațiilor româno-ungare. România este foarte importantă pentru Ungaria și potențialul energetic al României ajută extrem de important. Pe măsură ce se blochează traseul prin Ucraina, tot mai importantă devine relația dintre România și Ungaria.”, a declarat Viktor Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *