Potrivit SVR, Maia Sandu a avut recent o întâlnire cu conducerea de vârf a guvernului în domeniul securităţii energetice, care s-a încheiat cu cuvintele sale despre „necesitatea elaborării unui plan pentru o operaţiune de preluare a controlului asupra Transnistriei şi de încetare a prezenţei ruse de menţinere a păcii în regiune”, relatează EFE.

„Nimeni nu poate garanta că preşedinta R. Moldova nu va încerca să declanşeze un război în regiune”, transmite serviciul rus de informații într-un comunicat citat de agenţia oficială de presă TASS.

SVR a indicat că Sandu „şi-a ieşit din minţi” după ce a fost informată că R. Moldova ar putea întâmpina probleme cu aprovizionarea cu energie în contextul în care contractul de tranzit al gazelor ruseşti către Europa prin sistemul de gazoducte ucrainene expiră pe 31 decembrie, iar Kievul refuză să îl prelungească.

Preşedinta Maia Sandu, potrivit comunicatului SVR, a cerut să se elaboreze un plan de preluare în forţă a termocentralei din Transnistria, care funcţionează cu gaz rusesc şi de a cărei aprovizionare depinde aproape în totalitate R. Moldova.

Agenţia EFE aminteşte că Transnistria a rupt legăturile cu R. Moldova după un conflict armat sângeros în 1992, în care forţele separatiste au primit asistenţă militară rusă.

Autorităţile de la Chişinău cer retragerea trupelor ruse din regiunea separatistă transnistreană şi a arsenalului aflat acolo încă din perioada sovietică, estimat la acea vreme la aproximativ 40.000 de tone de arme şi muniţii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *