„Fake it till you make it. Nu merge, domnule Ciolacu şi domnule Iohannis. Adică, nu pot să te prefaci până când poate se întâmplă. Nu se întâmplă, domnule Ciolacu şi nu se întâmplă, domnule Iohannis. Nu poţi fenta realitatea. De la hârtia semnată de Iohannis pentru dumneavoastră, domnule Ciolacu, până la guvernul dumneavoastră şi tot ce veţi semna de acum încolo – nu este legal. Este ilegal, nu este real. Noi nu mai avem un stat de drept în România de când CCR a revizuit şi a întors o decizie definitivă. Aşadar, toate deciziile CCR au devenit atacabile, pentru că CCR ne-a arătat că sunt atacabile”, a afirmat Gavrilă, în plenul reunit al Parlamentului, la şedinţa comună de învestitură a viitorului Executiv.
Ea a spus că POT este pentru România, menţionând că dintre miniştrii propuşi nu sunt foarte mulţi care au trăit cu adevărat în ţările din Uniunea Europeană.
„Domnule Ciolacu, aţi început discursul cu inducerea fricii. Doar laşii folosesc frica. Nu ştiţi să construiţi. De 35 de ani aţi condus cu frică, cu frica că te dau afară, cu frica că o să ai probleme, cu frica că nu mai primeşti aviz. Pe 24 noiembrie românii au arătat că nu le mai este frică de voi. Nu mai merge. Veniţi să ne spuneţi că sunteţi pro-europeni. Noi vrem să vă anunţăm că noi suntem pentru România. Domnule Ciolacu, mă uit la dumneavoastră şi la propunerile pentru guvern. Nu văd şi nu cred că sunt foarte mulţi oameni de acolo care au trăit cu adevărat în ţările din Uniunea Europeană. Noi, pleava, am trăit în ţările din Uniunea Europeană şi ştim exact ce înseamnă. Domnule Ciolacu, nu poţi să ne omori şi apoi să vii să-ţi ceri iertare. Nu poţi să ne omori democraţia, nu poţi să ne omori economia, nu poţi să ne omori demnitatea în lume şi apoi să vii să îţi ceri iertare”, a adăugat Gavrilă.
Liderul POT a mai spus că nu se vede puterea economică despre care vorbeşte Marcel Ciolacu, ci doar „datorii şi ilegalităţi comise pe bandă rulantă”.
„Ne-aţi îndatorat 200 de miliarde de euro şi nu vedem investiţii. Pentru voi, probabil, investiţiile sunt cod pentru datorii, pentru cheltuieli. Spuneţi că sunteţi de acord să se oprească războiul. Ce rusofil aţi devenit! Nu vom susţine o ilegalitate, o neconstituţionalitate şi o făcătură de guvern şi de preşedinte al României. Vom vota împotrivă”, a subliniat deputatul POT Anamaria Gavrilă.