Fost comandant de navă, primar și președinte de țară, Traian Băsescu a recunoscut cum și-a ales numele conspirativ Petrov, sub care va face dese informări la Securitate.

„Eu singur mi-am pus numele Petrov. A fost decizia mea idioată în fața ofițerului de la contraspionajul militar. Nu aveam cum să știu că la contrainformații eram sub dublă coordonare: și armată și securitate. Nu e în regulă să pui așa ceva la conducerea țării”, a declarat Traian Băsescu la Realitatea Plus.

Manevrele lui Traian Băsescu în dosarul PETROV. De ce nu i-a convins pe judecători

PETROV. Este numele de cod regăsit în două note informative din 1975, redactate olograf, care stau la baza declarării fostului președinte al României, Traian Băsescu, drept colaborator al Securității. 

Două note informative cu data de 5 mai 1975, redactate olograf și semnate cu numele de cod Petrov au stat la baza deciziei ICCJ prin care Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității.

„Nu are prieteni în clasă şi, din cauza caracterului său, nici nu este acceptat în anturajul colegilor. Din discuţiile purtate cu verişoara lui, V., de profesie învăţătoare, am înţeles că E. ar fi dispus, în cazul în care ar reuşi să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămână acolo. Cu verişoara lui L. am avut ocazia să discut aceste probleme deoarece am fost la un moment dat prieteni”.

 

Notele au fost descoperite în dosarele de urmărire informativă a 2 colegi ai lui Traian Băsescu de la Institutul de Marină din Constanța.

Traian Băsescu face scut în jurul generalului negru. Cum a izbucnit la adresa lui Năstase: „Are tupeul să spună că i-a făcut Coldea dosarul. NU!”

Instanța a coroborat notele informative cu informațiile de pe rola de microfilm din fondul de rețea păstrat la Securitatea din Constanța.

 

Cum s-a apărat Traian Băsescu în instanță? 

Una dintre apărări se referă la faptul că nu ar fi știut că ofițerul de contrainformații militare făcea parte din Securitate, nu din Armată.

În luna decembrie a anului 2022, Traian Băsescu a renunţat la contestațiile împotriva deciziei de colaborator al fostei securități. Tot în 2022, fostul președinte a pierdut vila de sute de mii de euro primită de la stat, din Mihăileanu, pe care a obținut-o pe vremea când era primar. Acesta a decis atunci să i-o doneze fiicei sale, Elena.

În premieră la Realitatea PLUS, Băsescu a afirmat ferm și cu nonșalanță că el a semnat notele informative în care își turna foștii colegi de la Institutul de Marină.

Fostul președinte ar fi fost și în spatele anchetei din dosarul Băneasa, în care a fost condamnat omul de afaceri Puiu Popoviciu. Aparent luându-i apărarea lui Puiu Popoviciu, Băsescu a scăpat o informație pe care nu o putea afla decât din dosarul aflat, la acea vreme, la DNA: „probleme cu titlul de proprietate”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *