Refugiat de săptămâni întregi în reședința sa din Seul, Yoon Suk Yeol a cedat în cele din urmă după un nou asalt spectaculos din partea procurorilor de la Biroul de Investigare a Corupției (CIO), escortați de ofițeri de poliție.
„Am decis să răspund Biroului de Investigare a Corupției”, a transmis Yoon Suk Yeol, adăugând că nu recunoaște legalitatea anchetei, dar se va supune acesteia „pentru a evita orice vărsare de sânge”.
Niciodată până acum un șef de stat în funcție nu a fost arestat în Coreea de Sud. Oficial, Yoon este încă președinte, întrucât punerea sub acuzare adoptată împotriva sa la 14 decembrie de către deputați nu a dus până acum decât la suspendarea sa în așteptarea verificării de către Curtea Constituțională.
Acuzat de subminarea democrației sud-coreene prin impunerea legii marțiale la 3 decembrie și trimiterea armatei în parlament pentru a-l intimida, acesta a ignorat mai multe citații de a se prezenta la anchetele privind „rebeliunea”, o infracțiune pedepsită cu moartea în Coreea de Sud.
El nu s-a prezentat nici marți la prima audiere din cadrul procesului său de destituire din funcție.
Fostul magistrat care se ocupa de corupția de la nivel înalt, devenit ulterior lider foarte conservator și-a justificat decizia șocantă de la începutul lunii decembrie prin dorința sa de a proteja țara de „forțele comuniste nord-coreene” și de a „elimina elementele ostile statului”, criticându-i pe deputații opoziției majoritare care îi blochează toate proiectele.
În noaptea nefastă care i-a adus, se pare, sfârșitul carierei politice, el a autorizat armata să tragă, conform dezvăluirilor procuraturii. Acest lucru nu s-a întâmplat și, într-un plen înconjurat de forțe speciale, aleșii au reușit să voteze un text prin care solicitau abolirea acestei stări de excepție.
Departe de a regreta că a aruncat Coreea de Sud în haos politic, Yoon se apără de orice acuzație privind o „rebeliune”, promițând miilor de susținători care au ieșit în stradă în iarna geroasă de la Seul să lupte „până la capăt”.
Yoon Suk Yeol a intrat târziu în politică după o carieră fulminantă ca procuror
Înainte de intrarea sa târzie în politică în 2021, Yoon Suk Yeol, născut la 18 decembrie 1960 în Seul, fiu de academicieni, și-a petrecut întreaga carieră în cadrul procuraturii.
El a jucat un rol-cheie în ancheta privind abuzul de putere și corupția care a dus la destituirea și ulterior încarcerarea președintei Park Geun-hye în 2017. În același an, a fost numit procuror-șef al Seulului. Sub conducerea sa, procuratura a pus sub acuzare aproximativ o sută de oficiali de rang înalt, inclusiv pe fostul președinte Lee Myung-bak, pentru tot felul de infracțiuni. Mai mulți suspecți s-au sinucis în închisoare.