”Prima noastră prioritate va fi să vorbim de la bun început, să vorbim despre interesele noastre comune și să fim pregătiți să negociem. Când va sosi momentul să o facem, vom fi pragmatici în căutarea punctelor în comun. Dar vreau să știe că ne vom apăra mereu principiile europene”, a indicat Von der Leyen, reprezentantă a elitelor politice europene progresiste aflate ideologic în opoziție cu conservatorul Trump, care imediat după ce a redevenit președinte a anulat programele privind diversitatea rasială și de gen și a decretat că guvernul federal american va recunoaște de acum înainte doar două sexe, masculin și feminin, conform promisiunii sale de combatere a ideologiei woke.De asemenea, Donald Trump a amenințat partenerii comerciali ai SUA, inclusiv UE, cu impunerea de taxe vamale, o politică protecționistă contrară globalizării susținute de Bruxelles și care riscă să conducă la războaie comerciale. Noul președinte american mai dorește ca europenii să-și crească cheltuielile pentru înarmare până la 5% din PIB și are în vedere anexarea Groenlandei, teritoriu semiautonom al Danemarcei, scrie Agerpres.

Semnal de alarmă de la Donald Tusk: Dacă Europa vrea să supraviețuiască, trebuie să se înarmezeVon der Leyen a subliniat că, deși ”valorile europene” nu se vor schimba în noua realitate geopolitică determinată de revenirea lui Trump la putere, ”pentru a ne putea apăra trebuie ca unele lucruri să se schimbe”. ”Primele trei săptămâni ale anului 2025 sunt o prefață a schimbării care vine în politica globală. Am intrat într-o nouă eră de competiție geostrategică dură”, a atenționat șefa Comisiei Europene. ”În Europa nu ne place această realitate, dar trebuie să ne confruntăm cu ea”, a încheiat ea.La rândul său, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a afirmat tot în Parlamentul European că UE și SUA au interesul de a dezvolta o relație comercială ”stabilă, echilibrată și predictibilă”, dat fiind că sunt în mod reciproc principalii parteneri comerciali și de investiții.

Primele cuvinte pe care Joe Biden le-a spus lui Donald Trump, când l-a întâmpinat la Casa Albă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *