‘Suntem pregătiți să discutăm cu noua administrație cum ne putem consolida relațiile, fie că este vorba despre energie, apărare, comerț (…) sau orice alt sector’, a asigurat Neliupsiene într-un discurs în fața presei.’Din punctul de vedere al Statelor Unite, UE ne tratează foarte nedrept, foarte rău’, a declarat Donald Trump mai devreme, într-un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția.’Menținem relații comerciale și de investiții strânse, coordonate și echilibrate’, a remarcat ambasadoarea UE.Donald Trump a acuzat în special blocul că impune SUA ‘taxe și taxe vamale’ Statelor Unite, care ‘îngreunează foarte mult importul produselor în Europa’, în timp ce cei 27 ‘își vând produsele în Statele Unite’.

Politicile economice ale lui Trump generează îngrijorare printre economiștii europeni: „Suntem în criză”În răspuns, ambasadoarea UE a mai menționat între altele că Uniunea Europeană este ‘cel mai mare consumator de gaz natural lichefiat american’ și că ‘europenii sunt printre cei mai mari consumatori de mărci americane, ca Tesla și Apple’.’În același timp, UE se numără printre primele trei destinații de export pentru 46 de state americane, iar investițiile UE la nivel național susțin milioane de locuri de muncă din SUA’, a subliniat ea.

Cu o zi în urmă, Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), a criticat inițiativa președintelui american, Donald Trump, de a introduce taxe vamale, solicitând Uniunii Europene să se pregătească pentru a implementa măsuri de răspuns.

Șefa Băncii Centrale Europene avertizează că Uniunea traversează un moment existențial critic. Christine Lagarde lasă de înțeles că Europa a ajuns acum la mâna unei Americi care și-a schimbat comportamentul. 

„Predecesorul meu de la Banca Centrală Europeană, Mario Draghi a făcut un diagnostic foarte solid despre situația în care ne aflăm și despre slăbiciunile noastre. De asemenea, a identificat câteva puncte forte. Iar acum primim acest mare impuls, deoarece un alt jucător important din economia globală organizează lucrurile într-un mod diferit și amenință unii dintre partenerii și actorii cu care acea țară obișnuia să colaboreze”, a declarat, pentru CNBC, într-un interviu acordat la Davos.

Șefa BCE spune că Europa a ajuns la mâna unei Americi care și-a schimbat comportamentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *