Birourile permanente ale celor două Camere s-au reunit pentru a stabili programul de dezbatere și adoptare a bugetului, iar cei din tabăra suveranistă au propus ca pe ordinea de zi să fie pusă și cererea de suspendare a lui Klaus Iohannis, astfel încât să se stabilească o dată a unui vot în plenul reunit.
În final, vot favorabil au dat doar cei din AUR, SOS si USR, iar reprezentanții PNL, PSD, UDMR și minoritățile naționale au votat împotrivă, ceea ce a făcut ca scorul final să fie 16 la 8 împotriva punerii pe ordinea de zi. Prin urmare, inițiativa a fost respinsă.
Rîmâne de văzut când vor stabili birourile permanente ale celor două camere să pună pe ordinea de zi această cerere pentru a fi votată mai apoi de parlmentari.