UPDATE 10:00 – Stoltemberg: Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenberg, citat de Reuters.
Secretarul general al NATO a declarat pentru ziarul britanic The Telegraph că există consultări directe între membri pentru a folosi transparenţa în ceea ce priveşte arsenalul său nuclear ca mijloc de descurajare.
„Nu voi intra în detalii operaţionale despre câte focoase nucleare ar trebui să fie operaţionale şi care ar trebui să rămână în depozite, dar trebuie să ne consultăm pe aceste teme. Este exact ceea ce facem”, a declarat el pentru cotidianul britanic. „Transparenţa ajută la comunicarea directă a mesajului că noi, desigur, suntem o alianţă nucleară”, a punctat Jens Stoltenberg.
„Obiectivul NATO este, desigur, o lume fără arme nucleare, dar atât timp cât există arme nucleare, vom rămâne o alianţă nucleară, deoarece o lume în care Rusia, China şi Coreea de Nord au arme nucleare, iar NATO nu are, este o lume mai periculoasă”, a argumentat secretarul general al NATO.
Stoltenberg a declarat săptămâna trecută că armele nucleare reprezintă „garanţia supremă de securitate” a NATO şi un mijloc de a păstra pacea.
UPDATE 9:20 – Un atac cu drone a vizat o fabrică de tractoare și o oțelărie din orașul rus Lipețk, potrivit Ukrainska Pravda
Autoritățile din regiunea rusă Lipețk (vest) au anunțat că patru drone au fost doborâte deasupra orașului Lipeșk, iar pe rețelele de socializare oamenii au raportat explozii și fum deasupra unei fabrici de tractoare și a unei uzine metalurgice din orașul Lipețk.
Guvernatorul regiunii Lipețk, Igor Artamonov, a declarat că nu există victime.
Canalul de Telegram Astra, citat de Ukrainska Pravda, a notat că locuitorii din zonă au anunțat explozii și fum deasupra fabricii de tractoare, precum și un atac asupra Uzinei Metalurgice.
UPDATE 8:40 – Procuratura rusă îl trimite în judecată pe jurnalistul american Evan Gershkovich pentru spionaj în favoarea CIA
Procuratura Generală din Rusia a anunţat joi că l-a trimis în judecată pe reporterul american Evan Gershkovich, acuzat de spionaj în favoarea CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite), transmite Reuters şi AFP.
Instanţa de fond sesizată este tribunalul raional din oraşul Ekaterinburg din regiunea munţilor Ural, unde jurnalistul a fost arestat în martie anul trecut.
„Ancheta a stabilit şi confirmat cu probe documentare că Gershkovich, jurnalist american pentru Wall Street Journal, la instrucţiunile CIA, a cules informaţii secrete în raionul Sverdlovsk în martie 2023, despre activităţile uzinei de apărare NPK Uralvagonzavod KSC privind producţia şi repararea de echipamente militare”, afirmă procurorii.
Comunicatul citat precizează că „Gershkovich a efectuat acţiuni ilegale folosind metode conspirative laborioase”.
UPDATE 5:20 – Sistemul mobil sol-aer Buk-M2, supranumit „Diamantul” lui Putin datorită valorii sale ridicate, nimicit de trupele ucrainene
Trupele ucrainene au dat o grea lovitură armatei roșii, după ce i-au făcut scrum ”diamantul” lui Putin, un sistem mobil sol-aer Buk-M2, care valorează numai puțin de 49 de milioane de dolari.
Ucraina a postat public momentul când drona sa kamikaze Switchblade 600, de proveniență americană, care costă aproximativ 89.000 de dolari, a distrus sistemul rusesc Buk-M2, aruncându-l în aer, potrivit Metro, transmite Ziare.com.
Filmările arată soldații ruși care fug din sistemul mobil sol-aer Buk-M2 înainte ca acesta să fie aruncat în aer de drona americană Switchblade 600, trimisă de ucraineni. O explozie mare în spatele remorcii sistemului de rachete este vizibilă, cu fum gros care se ridică pe cer.
Aceasta este doar cea mai recentă lovitură pentru armata lui Vladimir Putin, deoarece un tanc rus a fost distrus de drona de 600 de dolari a Ucrainei săptămâna trecută.