Firma XKR Tools, care se ocupă cu activități complet diferite față de securitatea informatică, a fost aleasă să evalueze riscurile și vulnerabilitățile sistemelor IT ale primăriei, în ciuda faptului că nu îndeplinea cerințele minime pentru un astfel de contract.

Auditul informatic, care a avut ca scop evaluarea securității IT și identificarea breșelor de securitate, a fost încheiat cu suma de 130.000 de lei (aproximativ 27.000 de euro), însă firma nu era nici pe departe pregătită pentru o astfel de responsabilitate.

De fapt, la adresele acționarilor firmei au fost găsiți vârstnici care nu știau nimic despre aceștia, iar unul dintre acționari era implicat într-o „fabrică de buletine” dintr-un bloc de nefamiliști, arată jurnaliștii de la Buletin de București.

Ulterior, în 2024, site-urile Primăriei Sectorului 5 au fost atacate cibernetic, iar hackerii au furat datele personale a peste 200.000 de cetățeni din sector. Hackerii au cerut o răscumpărare de 5 milioane de dolari în schimbul nepublicării acestora. Reacția primarului Piedone a fost fermă: „Nu voi plăti suma cerută de teroriștii cibernetici”. 

Firma XKR Tools a fost înființată în 2013, dar a cunoscut o schimbare semnificativă după achiziționarea sa în 2020. De atunci, compania a înregistrat o cifră de afaceri impresionantă, ajungând la 3 milioane de lei în 2022.

Cu toate acestea, activitatea principală a firmei era vânzarea de freze și cuțite pentru strunguri, și nu audituri IT. De asemenea, firma nu avea contracte în SEAP, iar serviciile de mentenanță IT ale primăriei erau asigurate de familia purtătoarei de cuvânt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *