Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, pentru abuz în serviciu, a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă.

Conform unui comunicat de presă al DNA, inculpatul Iliuţă Vasile, preşedinte al CJ Călăraşi, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Control judiciar pentru șeful IPJ Cluj, alături de alți 3 subalterni. Adjunctul Ciprian Neag scapă de măsuri preventive, momentan

În acelaşi dosar penal au mai fost trimişi în judecată Tudor Simina şi Dima Gabriel, consilieri achiziţii publice în cadrul CJ Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual, ambele infracţiuni în formă continuată; M. N., reprezentant al SC Nylvyan SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată; SC Nylvyan SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată; Beştea Mihăilă Constantin, vicepreşedinte al CJ Călăraşi, pentru uzurparea funcţiei asimilată infracţiunilor de corupţie şi favorizarea făptuitorului; Paraschiv Aurel, secretar general al CJ Călăraşi, pentru complicitate la uzurparea funcţiei asimilată infracţiunilor de corupţie şi favorizarea făptuitorului.

A fost ales primar, deși se află în arest pentru luare de mită în mod repetat

„La data de 28 decembrie 2020, inculpatul Iliuţă Vasile, în calitatea menţionată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu SC Nylvyan SRL un număr de trei contracte având ca obiect prestarea unor servicii de pază la obiectivele Consiliului Judeţean Călăraşi, în condiţiile în care societatea respectivă nu ar fi deţinut licenţă de funcţionare eliberată în condiţiile Legii nr. 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, şi nici nu ar fi îndeplinit criteriile de participare la licitaţii. În demersurile sale, inculpatul Iliuţă Vasile ar fi beneficiat şi de sprijinul consilierilor Tudor Simina Iulia şi Dima Gabriel (…) Acţionând în maniera de mai sus, s-ar fi produs un prejudiciu Consiliului Judeţean Călăraşi în valoare de 582.083 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru societatea respectivă”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie.

Potrivit comunicatului DNA, în scopul îngreunării cercetărilor care se desfăşurau în prezenta cauză, inculpatul Beştea Mihăiţă Constantin, cu sprijinul secretarului general al judeţului, Paraschiv Aurel, s-ar fi substituit, fără drept, autorităţilor deliberative, respectiv CJ Călăraşi, şi a înaintat la DNA un document din care ar fi reieşit faptul că nu s-ar fi produs niciun prejudiciu instituţiei publice pe care o reprezenta, în contextul de mai sus.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unui imobil ce aparţine inculpatului Iliuţă Vasile.

Până în acest moment procesual, Consiliul Judeţean Călăraşi nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Călăraşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *