Michael Schmidt i-a oferit lui Iohannis în 2014 un apartament în Cartierul Primăverii în perioada campaniei electorale prezidențiale. Președintele ilegitim a plătit o chirie de doar 500 de euro în cea mai scumpă zonă a capitalei, unde prețurile erau de peste 3 de mii de euro.
În 2017, Iohannis a participat la festivalul „Săptămâna Haferland”, un festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania – organizat chiar de Michael Schmidt. Atunci l-a proclamat pe Avram Iancu drept cel mai mare erou al românilor. Vizita lui Iohannis a ridicat mari semne de întrebare, pentru că, până atunci, Iohannis nu a participat la asemenea evenimente.
În 2021, omul de afaceri Michael Schmidt și soția sa Veronica Schmidt au participat la ceremonia unde Klaus Iohannis, a primit premiul Carol cel Mare. Veronica Schmidt este sora lui Renato Usatîi, un opozant naționalist din Republica Moldova care a derulat afaceri de milioane de euro cu oligarhi ruși.
Usatîi este acuzat de rușii că a scos din țară peste un miliard de dolari. O publicație independentă din Republica Molodova a dezvăluit cum Renato Usatîi – denumit „copilul FSB” – apare înregistrat pe ascuns în timp ce-şi prezintă legăturile sale cu lumea interlopă şi serviciile secrete ruseşti. Presa din Republica Moldova scrie că Veronica Schmidt a fost angajată a gigantului rus din România Lukoil. Soția prietenului lui Iohannis a avut conturile blocate în 2014, după ce fratele ei a fost acuzat de contrabandă cu valută.