Cum s-a întâmplat totul

Muncitorul, Satnam Singh, în vârstă de 30 de ani, a suferit un accident grav luni, în timp ce tăia fân, un utilaj smulgându-i un braț și provocându-i alte fracturi severe. În loc să primească îngrijiri medicale urgente, angajatorii săi l-au abandonat în apropierea domiciliului său, lăsându-l într-o stare critică.

Ministrul Muncii din Italia, Marina Calderone, a condamnat vehement acest act barbar în fața deputaților. Ea a subliniat că Satnam Singh lucra fără un contract de muncă legal, evidențiind încă o dată problemele legate de exploatarea muncitorilor imigranți în sectorul agricol. „Cerem adevărul și dreptate pentru moartea lui Satnam Singh”, a declarat Cecilia Guerra, reprezentantă a Partidului Democrat (PD).

Federația Muncitorilor din Industria Agricolă (FLAI) a fost prima care a semnalat incidentul tragic. „În afară de oroarea accidentului, trebuie să adăugăm că, în loc să primească îngrijiri de la angajatorii săi, el a fost aruncat ca un sac de gunoi în apropierea domiciliului”, a declarat federația. Prietenii și partenera sa au cerut ajutor, iar Satnam Singh a fost transportat cu elicopterul la un spital din Roma, unde a decedat miercuri.

Oamenii legii au deschis o anchetă penală

O anchetă a fost deschisă pentru neacordare de ajutor și omor din culpă. Regiunea Latina, cunoscută pentru activitatea sa agricolă, angajează un număr mare de imigranți, majoritatea indieni. Incidentul scoate în evidență condițiile de muncă precare și abuzurile la care sunt supuși acești muncitori.

Moartea tragică a lui Satnam Singh a stârnit o undă de șoc în Italia și a adus în prim-plan necesitatea unor măsuri stricte pentru protejarea drepturilor muncitorilor sezonieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *