Prima contestație înregistrată luni la Curtea Constituțională a României, în ziua decisivă în care se pot depune contestații pentru candidaturile analizate duminică la Biroul Electoral Central.
Această primă contestație vine, surprinzător, împotriva lui Nicușor Dan. Vorbim despre o contestație în care acesta este acuzat de conflict de interese. Se invocă, de asemenea, respectarea Constituției.
„Astăzi, 10 martie 2025, a fost înregistrată la Curtea Constituțională contestația formulată de domnul S.C.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.17D/9.03.2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului DAN Nicușor-Daniel și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.
Contestația formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.904F/2025, iar conținutul ei poate fi accesat aici„, se arată într-un anunț postat pe siteul CCR.
Cauza se soluționează pe baza sesizării şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 11 martie 2025, ora 14.
Contestația va fi analizată fie marți, fie miercuri de judecătorii constituționali, atunci când se vor reuni ca să analizeze toate contestațile pe care le vor primi în cursul zilei de luni.
Reamintim că până la miezul nopții se pot depune contestații pentru deciziile de luate duminică de BEC. Astfel, este de așteptat, practic, ca pe tot parcursul zilei să vedem tot mai multe astfel de documente.