UPDATE 8:17 – Reunire la Paris a țărilor europene și NATO la Paris privind securitatea în Ucraina Liderii militari şi NATO din 30 de ţări se reunesc marţi la Paris pentru a discuta despre garanţiile de securitate pentru Ucraina post-truce. Reuniunea se aliniază eforturilor de a consolida apărarea Europei şi de a reduce dependenţa de SUA, în contextul schimbării alianţelor sub administraţia preşedintelui Trump, potrivit France24.

Şefii militari din 30 de ţări europene şi NATO care doresc să contribuie la garantarea securităţii Ucrainei după un eventual armistiţiu negociat cu Rusia se vor întâlni marţi la Paris.

La mai bine de trei ani de când Rusia a invadat Ucraina vecină, Europa se străduieşte să îşi consolideze apărarea şi să se elibereze de dependenţa de Statele Unite. Măsurile vin în contextul în care preşedintele american Donald Trump răstoarnă alianţa transatlantică şi încearcă să se apropie de Moscova.

   Preşedintele Ucrainei scrie într-o postare că a avut o întâlnire plăcută cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman. ”Îi sunt recunoscător pentru perspectiva sa înţeleaptă asupra afacerilor globale şi pentru sprijinul acordat Ucrainei. A fost deosebit de important să aud cuvinte de încredere în viitorul Ucrainei. Am discutat toate aspectele-cheie de pe agendă – atât chestiuni bilaterale, cât şi cooperarea cu alţi parteneri. Am recunoscut eforturile prinţului moştenitor de a aduce pacea adevărată mai aproape. Arabia Saudită oferă o platformă crucială pentru diplomaţie, iar noi apreciem acest lucru”, spune Zelenski.  El anunţă că delegaţia ucraineană rămâne la Jeddah pentru a lucra cu echipa SUA marţi, 11 martie, şi sperăm la rezultate practice. Poziţia Ucrainei în aceste discuţii va fi pe deplin constructivă. ”Împreună cu prinţul moştenitor, am avut o discuţie detaliată cu privire la paşii şi condiţiile necesare pentru a pune capăt războiului şi a asigura o pace fiabilă şi durabilă. Am subliniat în mod special problema eliberării prizonierilor şi a întoarcerii copiilor noştri, care ar putea deveni un pas esenţial în construirea încrederii în eforturile diplomatice. O parte semnificativă a discuţiei a fost dedicată formatelor de garanţii de securitate”, menţionează Volodimir Zelenski.  ”Apreciem disponibilitatea Arabiei Saudite de a extinde cooperarea economică şi de a investi în Ucraina. Am discutat sectoarele-cheie pentru investiţii, începând cu securitatea, energia şi infrastructura. Împărtăşim o viziune comună privind dezvoltarea economică şi interacţiunea, în special în ceea ce priveşte reconstrucţia Ucrainei. Prinţul moştenitor a împărtăşit, de asemenea, strategia economică ambiţioasă a Arabiei Saudite şi le dorim succes partenerilor noştri”, a completat liderul ucrainean.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *