Unul dintre proiectele care se află pe ordinea de zi a plenului comun de marți este hotărârea privind înființarea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane.
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, luni, înființarea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane. Pentru înființarea acestei comisii este necesar și votul plenului comun, iar în ședința de marți va fi aprobată și componența nominală a acesteia.
Înființarea comisiei speciale a fost propusă de președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban.
Printre obiectivele comisiei se numără: analiza cauzelor și factorilor structurali și conjuncturali care favorizează manifestarea traficului de persoane, inclusiv exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală, traficul de minori și alte forme de abuz, analiza activității instituțiilor și autorităților administrației publice abilitate la nivel central și local în prevenirea, identificarea, investigarea și soluționarea traficului de persoane, inclusiv a exploatării prin muncă și a altor forme de trafic de persoane, precum și evaluarea eficienței măsurilor implementate, elaborarea unor propuneri legislative în vederea modificării legislației din domeniu.
Un alt obiectiv este identificarea, evaluarea, promovarea celor mai bune practici, instrumente și strategii în prevenirea și combaterea traficului de persoane, inclusiv exploatarea prin muncă și alte forme de abuz, precum și protecția, sprijinirea și reintegrarea victimelor acestor practici.
Comisia va fi formată din 25 de membri, desemnați de grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat, potrivit configurației politice a Parlamentului.
Pentru ca ședințele comisiei să aibă loc este necesară prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor care o compun. Hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți, iar votul este deschis.
„Instituțiile și autoritățile administrației publice a căror activitate are legătură cu obiectivele menționate, dar și cu alte aspecte legate de aceste obiective sunt obligate, în condițiile legii, să răspundă la solicitările comisiei, în termenul stabilit de aceasta. Comisia poate invita să participe la dezbateri reprezentanți ai instituțiilor/autorităților publice, ai asociațiilor profesionale, specialiști recunoscuți în domeniul traficului de persoane, precum și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai organizațiilor internaționale acreditate, cu experiență în prevenirea și combaterea traficului de persoane. Comisia va colabora strâns cu Comisia de muncă, familie și protecție socială, precum și cu alte comisii parlamentare relevante, pentru a aborda aspectele legate de exploatarea prin muncă și alte forme de trafic de persoane”, se arată în proiectul de hotărâre privind înființarea comisiei speciale.
Comisia va funcționa până la încheierea legislaturii 2024 – 2028, iar semestrial va prezenta Birourilor permanente reunite, la începutul fiecărei sesiuni, un raport asupra activității.