„Au fost niște audieri. A început audierea primilor 2 – a lui Răzvan Biro și Tiberiu Bârsan – care au fost acolo pentru a coordona un protest. Noi ne-am asumat protestele organizate de noi. Nu pentru a incitat, ci pentru a supraveghea bună desfășurare a lucrurilor. Să nu existe derapaje. Au existat multe derapaje și din partea unor protestatari infiltrați violenți, și din partea forțelor de ordine. Toate aceste lucruri sunt filmate, au fost transmise în direct
Da, pentru 11,12, 13, 14 și 15 sunt chemați 5 parlamentari AUR. E vorba de poliție politică. Se aplică metode staliniste împotriva Opoziției politice și suntem absolut ultragiați de felul în care alege actuală guvernare și puterea executivă să amestece lucrurile, să se bage peste puterea judecătorească, să fie unele instituții ale statului și servicii secrete implicate în bătălia politică.
Avem un mesaj de transmis: opriți represiunea politică împotriva voinței poporului! Lăsați alegerile să fie libere, lăsați-l pe dl Georgescu să candideze!Eu, că președinte AUR, fac parte dintr-o echipa. Nu mă voi dezice, cum vor unii și alții, indiferent de ce presiuni faceți.
Înțeleg că este vorba de același procuror care cu 3 zile înainte de alegerile de la europarlamentare ne-a ridicat toată echipa de campanie – dl Procuror Rareș Petru Stan, care s-a dus la Parchetul General pentru o misiune specială. El a declarat asta – pentru o sarcina specială – s-a dus acolo la ceea ce procurorii numesc „Cimitirul elefanților”.A plecat de la DIICOT tocmai pentru a se ocupă de Opoziția parlamentară, Opoziția politică din România.
Vreau să fac un apel la toate instituțiile statului pe care le respectăm să nu comită abuzuri. Ne prezentăm dacă suntem chemați, respectăm toate regulile, dar sperăm să mai existe reguli pentru că se pare că sunt încălcate orice norme, orice legi și avem de-a face cu un stat polițienesc, cu un stat represiv și metode staliniste”, a declarat George Simion, la Realitatea PLUS.
Referindu-se la valul de „coincidențe” din ultimele zile – același procuror ca în cazul alegerilor pentru europarlamentare, citarea colegilor săi din AUR chiar în ziua în care se așteaptă decizia CCR în cazul contestației lui Călin Georgescu, liderul AUR a spus că scopul este acela de a-i descuraja, respectiv de a-i face „să se dezică, să facă un pas sau mai mulți înapoi”.
„Noi nu vom face acest lucru. Să fie cât se poate de clar. Tocmai de aceea am avut și ieri consultări cu dl Călin Georgescu. Avem permanent aceste consultări. Nu ne dezicem, indiferent de lucrurile cu care suntem amenințati: de audieri, percheziții arest[ri. Sunt lucruri la care ne putem aștepta într-un stat represiv, într-un stat abuzator. Noi nu facem decât să fim de partea poporului român și nu ne vom lăsa descurajați. Mergem până la capăt în această bătălie. Sper din suflet ca ceea ce se întâmplă în timp record – 5 parlamentari chemați de pe o zi pe alta, când ei nu au rezolvat problema tezaurului României, nu au rezolvat cazul coifului dacic și acum încearcă să ne lege pe noi de niște violențe despre care eu știu că tot ei le-au provocat”, a arătat George Simion.
Întrebat ce decizie crede că va da CCR-ul în cazul contestației lui Călin Georgescu la decizia BEC de invalidare a candidaturii sale, președintele AUR a răspuns că atunci când ai de-a face cu „ni ște criminali în serie – după ce comit o crimă, două – te poți aștepta în continuare să comită crime”.
„Asta bănuim că vor face cei 9 din plutonul de execuție, dar avem toate măsurile de siguranță că putem continua lupta luate și vom merge mai departe. Vă dați seama, noi ne dorim ca dl. Călin Georgescu, așa c um a fost voința poporului român și este într-un număr covârșitor, pentru că dacă n-ar fi, vă dați seama că l-ar lăsa să candideze. Dar e clar că pe curentul suvernaist autentic, dl Călin Georgescu câștigă aceste alegeri”.