„În legatură cu sprijinul partidelor, dacă partidele au niște probleme de organizare înaintea campaniei electorale propriu-zise, astea sunt probleme interne ale lor pe care și le vor rezolva singure pentru că este și dreptul și obligația lor.
Eu sunt un candidat independent. Am o campanie bazată pe mesaje pe care mi le asum în întregime. Nu sunt condiționat în acest sens nici de Guvern, nici de partidele care-l compun, nici de majoritatea parlamentară.
Avem, evident, o colaborare care constă în susținerea pe care aceste partide doresc să mi-o acorde. Sub ce formă, cum, în ce grad este o chestiune care îi privește. Eu îmi văd de campania mea, de construirea mesajelor care sunt destinate nu partidelor care mă susțin, ci tuturor cetățenilor României. Asta e chestiunea care a fost clară de la început în înțelegerea dintre noi și ăsta e un lucru pe care l-am spus și-l voi spune până la sfârșitul campaniei electorale”, a declarat Crin Antonescu, la Realitatea PLUS.
Întrebat dacă se află într-un contact permanent cu liderii celor 3 partide care-l susțin în cursa electorală, Antonescu a răspuns: „Cred că punctul de legătură între ei, în calitate de coaliție de guvernare, trebuie să fie propriul program de guvernare. Pe acela l-au angajat, în campania electorală, în fața cetățenilor și în Parlament, în fața reprezentanților parlamentari ai acestor cetățeni”.
Candidatul la scrutinul pentru cea mai importantă funcție în stat mai spune că în această bătălie electorală este, fără doar și poate, vorba „despre un efort comun de susținere a unui candidat comun”.
Revenind la întrebarea de mai sus, Crin Antonescu a arătat, de asemenea, că el este în legătură cu Cătălin Predoiu, care asigură interimatul la PNL, dar și cu Marcel Ciolacu (PSD) și Kelemen Hunor (UDMR).
„Sunt în legătură cu ei, am acțiuni legate de aceste partide, am participat la 10-12 întruniri în mari orașe și județe ale țării, de la Timișoara la Iași, de la Brașov la Craiova, în mai multe locuri; m-am întâlnit cu sute de primari ai acestei coaliții, am explicat intențiile mele ca eventual președinte al României, am luat act de problemele pe care ei, ca reprezentanți ai comunităților locale, le au. Ăsta e un lucru firesc.
Chestiunile care țin de organizare internă, de pregătire de campanie, toate aceste lucruri de „bucătărie” sunt stric ale partidelor și nu sunt în conducerea sau în evaluarea mea”, a explicat Antonescu.