Instituția monetară ”urmărește îndeaproape situația și este întotdeauna pregătită să intervină” și să utilizeze ”instrumentele de care dispune”, a declarat Christine Lagarde la Varșovia, pe marginea unei reuniuni informale a miniștrilor de Finanțe din zona euro, fără a da mai multe detalii.Declarațiile lui Christine Lagarde vin la mai puțin de o săptămână de următoarea reuniune de politică monetară de la BCE, în timp ce pe fundal piețele bursiere sunt în scădere și dolarul continuă să se deprecieze în raport cu moneda euro. Motivul, anunțul Beijingului referitor la o nouă majorare a tarifelor vamale pentru produsele provenite din SUA, o dovadă a escaladării tensiunilor între primele două economii ale lumii.Tensiunile comerciale suplimentare ar putea antrena turbulențe puternice pe piețele de obligațiuni, acțiuni și piețele valutare, cu riscul destabilizării sistemului financiar din zona euro, scrie Agerpres.”Deocamdată nu vedem niciun semn de probleme de lichiditate pe piață”, a ținut să precizeze Claudia Buch, președintele organismului de supervizare bancară din cadrul BCE, într-un interviu acordat vineri Bloomberg.Un război comercial ar frâna exporturile și creșterea economică, ceea ce ar obliga BCE să își ajusteze politica monetară pentru a spijini economia. Volatilitatea de pe piață ar diminua și eficiența deciziilor de politică monetară ale BCE, dacă de exemplu dobânzile reduse nu s-ar repercuta corect asupra împrumuturilor acordate companiilor sau gospodăriilor.
Comisia Europeană îi răspunde lui Trump cu TAXE mai mari pentru produsele americane. China a impus și ea noi taxeÎn primii 20 de ani de la înființare, BCE a trebuit să recurgă la un întreg arsenal de măsuri pentru a calma mai multe crize.Între 2010 și 2012, mai multe țări din zona euro (Grecia, Portugalia, Spania, Italia) s-au confruntat cu costuri foarte mari la împrumuturi, ceea ce amenința stabilitatea zonei euro. În 2012, președintele de atunci al BCE, italianul Mario Draghi, a pronunțat celebra expresie ”Whatever it takes” (Orice va fi nevoie) pentru a salva euro prin achiziții potențial nelimitate de datorii, la care până la urmă nu a recurs.După izbucnirea pandemiei de Covid-19, instituția cu sediul la Frankfurt a lansat un program de urgență denumit PEPP, acronimul de la Pandemic Emergency Purchase Programme, constând în achiziții de datorii în valoare de 1.850 de miliarde de euro, pentru a susține statele și companiile.Ulterior, în contextul creșterii rapide a dobânzilor și tensiunilor cu privire la datorii, dar și al unei inflații record, legat de invazia rusească din Ucraina, BCE a creat un nou instrument pentru a interveni dacă diferențele de dobândă între țările membre ale zonei euro ar deveni prea mari.