Ce a transmis afaceristul american?
Jake Bass, care se prezintă ca fondator și CEO, a împărtășit pe platforma X (fostul Twitter) detalii despre experiența premium trăită alături de tatăl său. „470 de pasageri. Doar doi în First Class — noi. Și totul a costat 50.000 de dolari”, a scris el, încercând să construiască o paralelă între o mică ajustare de curs a avionului și impactul unor alegeri mărunte asupra direcției vieții.
Mesajul, menit să inspire, a fost primit exact pe dos de internauți, care au criticat tonul superior și ostentația postării. Mulți l-au acuzat de lipsă de empatie, aroganță și promovarea unor valori elitiste. Reacțiile au variat de la ironii („Nu-ți cumpără nimeni cursul, frățioare”) până la observații dure legate de etică și bun simț.
De la inspirație la iritare: cum a reacționat autorul
Surprins de reacțiile negative, Bass a încercat să explice situația, afirmând că a apelat la ChatGPT pentru redactarea postării. „Am folosit AI-ul ca să-mi formulez ideile într-un mod viral. Din păcate, a ieșit să par nesuferit”, a declarat el pentru New York Post. Cu toate acestea, a adăugat că își asumă pe deplin mesajul transmis: „Cred sincer că nu am spus nimic greșit. Am oferit o perspectivă care îi face pe mulți să reflecte, iar asta incomodează.”
Într-o încercare de a se reabilita în ochii publicului, Bass a lansat un mic „concurs” pe rețelele sociale, promițând să ofere un bilet de avion, oriunde în lume, uneia dintre persoanele care îl urmăresc. A anunțat public câștigătoarea, dar aceasta nu a dorit să comenteze situația.
Jake Bass a mers și mai departe, publicând o actualizare în care susținea că întreaga strategie a fost intenționată: un experiment social menit să declanșeze emoții și reacții virale. „Planul nostru a funcționat perfect”, i-ar fi scris el chiar chatbotului ChatGPT, într-un gest care a alimentat și mai mult discuțiile online.
Nici următoarea sa postare nu a fost mai bine primită. Din lounge-ul Emirates First Class, Bass a publicat un nou mesaj motivațional în care sugera că „alegerile” sunt cele care fac diferența între călătoriile la clasa economy și cele la clasa întâi. Comentariile critice au reapărut imediat: „Postarea ta sugerează că oamenii fără bani merită asta. Nu e în regulă”, i-a răspuns un utilizator.
Imaginea unui „CEO” sub microscop
Cazul a reaprins discuțiile despre limitele mesajelor motivaționale în era rețelelor sociale și despre rolul inteligenței artificiale în comunicarea publică. Folosirea ChatGPT-ului ca „scuză” pentru un mesaj considerat arogant ridică întrebări etice și de responsabilitate personală.
Deși Jake Bass insistă că este un om muncitor, care a stat departe de internet timp de cinci ani pentru a-și construi cariera, criticii săi sunt de părere că luxul afișat și tonul superior nu ajută la consolidarea unei imagini de lider autentic.