Danemarca este decisă să introducă ”taxa pe flatulență” pentru a combate schimbările climatice. Această inițiativă va intra în vigoare începând din 2030 și vizează reducerea semnificativă a emisiilor de metan și dioxid de carbon provenite de la vaci, oi și porci.
Ministrul impozitării, Jeppe Bruus, a declarat că această măsură face parte din strategia națională de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 70% până în 2030. Danemarca va deveni astfel prima țară din lume care introduce o taxă reală pe CO2 în sectorul agricol.
„Vom face un mare pas înainte pentru a deveni neutri din punct de vedere climatic în 2045″, a declarat Jeppe Bruus, potrivit Euronews. „Danemarca va fi prima țară din lume care va introduce o taxă reală pe CO2 în agricultură”, a mai adăugat acesta, care speră că și alte țări îi vor urma exemplul.
Acordul a fost finalizat luni între guvernul de centru-dreapta și reprezentanții fermierilor, industriei și sindicatelor. Conform acestuia, crescătorii de animale vor fi taxați cu 300 de coroane (aproximativ 40,2 EUR) pe tonă de dioxid de carbon echivalent în 2030. Până în 2035, această taxă va crește la 750 de coroane (aproximativ 100,5 EUR). Cu toate acestea, fermierii vor beneficia de o deducere de 60% din impozitul pe venit, ceea ce înseamnă că costul efectiv va fi de 120 de coroane (aproximativ 16 EUR) pe tonă în 2030, crescând la 300 de coroane (40,2 EUR) până în 2035.
Taxa trebuie să fie aprobată de Folketing, parlamentul danez cu 179 de locuri, unde se așteaptă să treacă datorită consensului larg. Societatea Daneză pentru Conservarea Naturii a salutat acest acord, descriindu-l drept „un compromis istoric”. Maria Reumert Gjerding, șefa organizației, a declarat că această măsură „pune bazele unei industrii alimentare restructurate pentru viitor”.