”Nu am stabilit încă să avem o şedinţă de coaliţie. Este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului. Dacă decizia lor rămâne aceeaşi, nu are rost să facem o şedinţă a coaliţiei”, a spus premierul la Bruxelles.

El a precizat că trebuie făcută o distincţie clară între funcţia sa de preşedinte PSD şi responsabilitatea de premier.

”Eu am anunţat, cum era corect, pentru că nu există doar două partide care sunt competitori politici în România, PSD şi PNL, şi am anunţat un calendar în aşa fel încât toate partidele şi toţi liderii politici să îşi organizes alegerile în funcţie de acest calendar. Eu am propus atunci 1 septembrie, domnul Nicolae Ciucă a propus 15 septembrie. Acum, tot domnia sa a propus 29 septembrie. Am înţeles că acum se doreşte altă dată”, a mai spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a continuat:”Abordarea mea de preşedinte al PSD este una foarte clară, dânşii nu şi-au ţinut cuvântul dat Poate trebuie să înţelegem că onoarea nu este numai pe panouri, onoarea este şi în discuţiile în cadrul coaliţiei. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem şi faptul că nu mai avem Miliţie, avem Poliţie, şi România s-a schimbat pe fond şi noi, politicienii, dacă dorim să fim respectaţi, trebuie să ne schimbăm şi noi”.

Ciolacu a spus că, în calitate de prim-ministru, ”trebuie să aibă o abordare deschisă şi o discuţie cu toate partidele, dacă acest calendar anunţat anterior nu se ţine şi acest lucru îl va face”.

Răspunsul lui Nicolae Ciucă nu s-a lăsat prea mult așteptat. Nicolae Ciucă a transmis un mesaj vehement pe Facebook și spune că este de părere că cel mai potrivit moment pentru desfășurarea procesului electoral este luna noiembrie, așa cum a fost în anii trecuți.

„Sincer chiar nu înțeleg. De ce această reacție. Afară este foarte cald, asta da, pot să înțeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară, da, și folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naționale de fotbal. Dar atunci când vine vorba de alegerile prezidențiale, trebuie să rămânem în prevederile legale și în termenele legale. Ca atare, haideți să stăm jos și să discutăm, să discutăm pe bază de principii, pe bază de reguli, nu pentru a face în așa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD”, a spus Nicolae Ciucă în videoclip.

Coaliția se clatină chiar de la vârf! Ciolacu, atac la Ciucă după blocajul privind prezidențialele: Onoarea nu este numai pe panouri, este şi în discuţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *