Jill Biden, care apare pe coperta ediţiei din iulie a acestei reviste, a acordat interviul duminică la reşedinţa prezidenţială de la Camp David, unde familia Biden s-a reunit în weekend.

Liderul democrat de la Casa Albă şi-a văzut candidatura slăbită după dezbaterea electorală de joi cu rivalul său republican, fostul preşedinte Donald Trump. Actualul preşedinte a părut în dezbatere nesigur, adesea ezitant şi incoerent, fără a fi capabil să ducă vreo frază până la capăt.

După dezbatere, voci din Partidul Democrat au sugerat că ar fi bine ca el să se retragă din cursa electorală pentru alegerile din noiembrie. Joe Biden a asigurat însă a doua zi că nu are nicio intenţie să renunţe la candidatura pentru al doilea mandat. Acest subiect pare să fi fost abordat şi la întâlnirea cu familia din weekend.

Ucrainenii au filmat operațiunea de eliberare a Insulei Șerpilor. VIDEO care rivalizează cu cele mai vestite scene de război„Nu vom permite ca aceste 90 de minute (de dezbatere) să definească cei patru ani în care a fost preşedinte. Vom continua să luptăm!”, a asigurat soţia sa, Jill Biden, în interviul pentru revista Vogue.

După aproape o jumătate de viaţă alături de Joe Biden, ea este confidenta lui, ancora sa şi cea care l-a încurajat cel mai mult în ultimele zile să-şi continue campania pentru realegere. El „va face mereu ce este cel mai bine pentru ţară”, a pledat ea din nou în favoarea soţului său în acest interviu.”Fiecare campanie este unică. Dar în acest caz urgenţa este diferită. Ştim ce este în joc. Joe cere poporului american să se unească pentru a pune capăt la toată această încrâncenare”, a adăugat Jill Biden.Fără a menţiona numele fostul preşedinte republican ce doreşte şi el al doilea mandat la Casa Albă, Donald Trump, ea a sugerat că alegerea acestuia din urmă ar aduce „haos” şi mai multă diviziune în ţară.

Revoluție în Franța: Extrema dreaptă a câștigat detașat alegerile. Întreaga viață politică se va schimba din temelii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *