În timpul vizitei oficiale în Coreea de Nord din luna iunie, Vladimir Putin i-a oferit lui Kim Jong-Un o limuzină rusească Aurus Senat. Președintele rus l-a și plimbat cu mașina pe liderul nord-coreean, însă cadoul are și o parte întunecată pentru dictatorul de la Phenian.

Putin și Kim Jong-Un au fost filmați pe 19 iunie, la o plimbare cu limuzina Aurus Senat, a doua pe care a primit-o cadou președintele nord-coreean de la liderul de la Moscova. Producătorul auto rus achiziționează însă piese din Coreea de Sud, considerată inamicul cel mai mare al Coreei de Nord.

De la lansarea limuzinei, în 2018, Rusia a folosit și piese importate în producția autovehiculului considerat „marcă națională”.

În total, Rusia a cumpărat piese pentru marca Aurus în valoare de 15,5 milioane de dolari în perioada 2018-2023. Este vorba de senzori, piese de caroserie auto, sisteme de control și alte echipamente. O treime din această sumă a fost plătită producătorilor sud-coreeni în 2022 și 2023.

Astfel, Kim Jong-Un a folosit o mașină cu piese produse de țara considerată dușman al regimului de la Phenian.

Ura liderului Coreei de Nord față de vecinii de la sud este atât de mare încât a dus și la restricții și pedepse groaznice pentru cetățenii care folosesc sau consumă produse de Coreea de Sud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *