Polonia nu va bloca deschiderea unor noi etape de negociere privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, a declarat duminică ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, aflat la Kiev. Varșovia susține, astfel, avansarea procesului de integrare europeană a Ucrainei, chiar dacă avertizează că negocierile nu vor fi ușoare și nici rapide, relatează Mediafax.