„Sprijinim micii fermieri prin Administrația Fondului pentru Mediu. Prin programul Rabla pentru tractoare, aceștia vor primi până la 20.000 de euro pentru achiziționarea unui tractor a cărui valoare nu trebuie să depășească 55.000 de euro. Am aprobat, în ședința de guvern, Hotărârea în acest sens. Mecanismul de desfășurare este simplu: beneficiarul casează o rablă, o mașină veche, un tractor vechi și primește un voucher pentru achiziția unui tractor”, a transmis ministrul PNL al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet. 

Acesta a precizat că, în prezent, la AFM, este în curs de elaborare ghidul de finanțare. De asemenea, urmează să fie concretizată şi schema de ajutor de stat pentru ca, în cel mult 30 de zile, ghidul să fie gata pentru a fi pus la dispoziţia potenţialilor beneficiari. Bugetul total alocat este de 500 milioane lei.

„Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare este o premieră pentru Ministerul Mediului. Am prevăzut în bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) la începutul acestui an 500 de milioane de lei pentru aceste finanţări. Ne propunem să venim în sprijinul micilor fermieri. (…) Mă bucur că în România există producători pentru astfel de echipamente pentru că, de foarte multe ori, banii cu care finanţam din bugetul Fondului pentru Mediu achiziţia de autovehicule noi şi mai puţin poluante ajungeau să plece în afara României, ajungeau fie în China, fie în alte ţări, de multe ori nici măcar în Uniunea Europeană. Speranţa că mare parte din aceşti bani vor ajunge la producători români este un lucru care ne încurajează să continuăm acest proiect pilot, să-l finanţăm în fiecare an”, a menţionat Mircea Fechet. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *