Mai mulți sportivi care participă la Jocurile Olimpice de la Paris sunt revoltați de condițiile de cazare de acolo. Primul lucru care i-a șocat pe olimpici au fost paturile făcute din carton și plastic reciclat. Aceștia s-au filmat în timp ce săreau pe paturi, pentru a arăta că sunt rezistente, însă nu și confortabile. Astfel că unii dintre ei au ajuns să-și cumpere propriile toppere pentru saltele.

În camerele în care sunt cazați olimpicii nu sunt nici măcar aparate de aer condiționat, deși afară sunt temperaturi sufocante. Pentru a putea face față căldurii, sportivii care participă în acest an la Jocurile Olimpice de la Paris se folosesc de ventilatoare.

Culmea, nici meniurile nu sunt pe placul olimpicilor. Pe parcursul șederii, aceștia primesc doar mâncare vegetariană.

Aceleași condiții le-au avut și participanții de la Jocurile Olimpice din Tokyo, în anul 2021. Potrivit presei, mulți sportivi au leșinat sau au vomitat, după ce li s-a făcut rău din cauza condițiilor inumane în care au fost cazați.

În urma experienței de atunci, experții i-au sfătuit pe organizatori să renunțe la idee, însă aceștia au spus că vor doar să reducă poluarea.

Prognoza meteo, sâmbătă, 27 iulie. Temperaturi în creștere. Vreme instabilă în mai multe regiuni din țară

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *