„Pot spune că munca pentru reuniunea între liderii Ucrainei şi Chinei este constantă şi continuă”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Gheorghi Tihii, în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev.
Întrevederea între cei doi lideri „este mai aproape” după vizita efectuată de Kuleba în China, în cadrul căreia a vorbit și cu omologul său chinez, Wang Yi, pentru a se pune de acord asupra propunerilor prezentate până la acest moment de Beijing și Kiev în vederea încetării războiului lansat de Rusia, a declarat el.
Totuși, Gheorghi Tihii a susținut, conform presei ucrainene, că este „prea devreme” pentru a ști când va avea loc o asemenea întâlnire.
Fiind întrebat despre probabilitatea ca prim-ministrul indian Narendra Modi să efectueze o vizită în Ucraina pentru o întâlnire cu liderul de la Kiev, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev a dezvăluit că activităţi diplomatice sunt în desfășurare pentru ca acest lucru să devină realitate.
„Nu voi dezvălui detalii suplimentare”, a precizat el.
În ultimul an și jumătate, Ucraina a depus eforturi sporite pentru a vorbi cu țările din așa-zisul Sud Global, cu scopul de a primi mai mult sprijin în războiul său cu Rusia.
În aceeași ordine de idei, în ultimele săptămâni, Ucraina și-a intensificat contactele cu liderii dispuși să medieze o eventuală negociere cu Rusia pentru a pune capăt războiului.