După preluarea puterii la sfârşitul anului trecut, guvernul liberalului pro-european Donald Tusk a făcut o prioritate din a aduce în instanţă miniştri şi oficiali ai fostului executiv al partidului Lege şi Justiţie, astfel încât aceştia să răspundă pentru ceea ce actualul prim-ministru consideră a fi practici corupte şi contrare statului de drept.Formaţiunea Lege şi Justiţie, care a condus Polonia opt ani la rând şi a fost în tot acest timp în conflict permanent cu Bruxellesul din cauza politicilor conservatoare şi suveraniste promovate de guvernele sale, a trecut la sfârşitul anului trecut în opoziţie după ce a pierdut majoritatea în urma alegerilor din octombrie. De atunci, între actuala şi fosta putere se dă o luptă politică ce are ca principale mize justiţia şi presa.”După şase luni, avem 62 de persoane din elita conducătoare precedentă care au fost puse sub acuzare. Aceasta nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie înaintea predecesorilor noştri”, a spus premierul Tusk în faţa presei.El a adăugat că guvernul său desfăşoară şi alte proceduri de natură să conducă la deschiderea de dosare penale, 200 de inspectori ai fiscului investigând în prezent 90 departamente din 17 ministere, iar potenţiale neregularităţi sunt estimate de fisc la aproximativ 100 de miliarde de zloţi (peste 25 de miliarde de dolari).”Au fost deja transmise procuraturii notificări asupra unor posibile delicte comise ce implică peste 3,2 miliarde de zloţi”, a mai spus premierul polonez, care consideră aceste fapte ca fiind o parte dintr-un „sistem închis” creat de Partidul Lege şi Justiţie şi bazate pe presupunerea foştilor guvernanţi că niciodată nu ar fi urmat să piardă puterea.Principalul obiectiv al guvernului condus de Tusk este „să lichideze cel mai mare partid de opoziţie”, a remarcat în acest timp fostul premier conservator Mateusz Morawiecki. „Când eşti obsedat, mergi la doctor, nu formezi un guvern”, a mai spus acesta despre actualul premier.Oficiali polonezi au declarat anterior că şapte persoane au fost puse sub acuzare într-un dosar de deturnare de fonduri, iar Biroul Suprem de Audit (NIK) a notificat procurorii că Morawiecki însuşi s-ar putea să fi acţionat împotriva interesului public prin acordarea unor subvenţii municipalităţilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *