Un atac aerian israelian executat ţintit asupra unui autovehicul în interiorul Libanului a ucis vineri, 9 august, încă un responsabil al grupării islamiste palestiniene Hamas, au declarat mai multe surse de securitate.

În urma loviturii aeriene, consemnată la periferia sudică a oraşului-port Sidon, situat la circa 60 de kilometri de graniţa cu Israel, a fost ucis Samer al-Hajj, responsabil de securitate al Hamas în tabăra de refugiaţi de la Ain el-Heloue.

Război Orientul Mijlociu. Gardienii Revoluției: „Nu există cale de mijloc”

Un corespondent al AFP a văzut cum un corp carbonizat a fost scos de echipele de salvare din vehiculul distrus în atacul ţintit. Bodyguardul responsabilului Hamas este grav rănit.

În paralel cu războiul contra grupării Hamas aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza din octombrie anul trecut, armata israeliană efectuează astfel de atacuri contra membrilor acestei grupări, precum şi contra celor din gruparea libaneză aliată Hezbollah şi ai altor grupări pro-palestiniene sau pro-iraniene din regiune.

Liderul politic al mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat miercurea trecută la Teheran, unde venise să participe la învestirea noului preşedinte iranian Masoud Pezeshkian.

El a fost ucis în timpul nopţii într-o reşedinţă din capitala iraniană, potrivit autorităţilor iraniene atacul fiind executat cu un proiectil cu rază scurtă de acţiune care a ţintit camera unde se afla, dar alte relatări vorbesc despre plasarea unei bombe în acea cameră. Iranul a atribuit asasinatul Israelului, care nu a confirmat implicarea sa, dar nici nu a negat-o.

Conflict în Orientul Mjlociu. Decizie de ultimă oră – Iranul își închide spațiul aerian

Cu câteva ore înainte fusese ucis şi comandantul-şef al grupării Hezbollah, Fuad Shukr, într-un bombardament într-o suburbie a capitalei libaneze Beirut, atac de data aceasta recunoscut de Israel.

Iranul şi grupările sale aliate în „axa rezistenţei” contra Israelului au promis răzbunare pentru cele două asasinate, iar Israelul aşteaptă de atunci riposta, ameninţând la rândul său cu represalii militare puternice dacă va fi atacat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *