La sediile de campanie USR din București au fost lipite afișe care îl afișează pe Vlad Voiculescu, liderul filialei din Capitală, numit „groparul USR București”. Membrii partidului sunt furioși pentru că Oana Sivache a fost numită într-o nouă funcție la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Asta în condițiile în care aceasta este acuzată într-un dosar de corupție din perioada în care era șefa insituției.Oana Sivache, fosta șefă a Administraţiei Spitalelor Bucureşti, acuzată de luare de mită, se află sub control judiciar și i-a fost interzis să profeseze pe un post similar cu cel pe care l-a avut. Potrivit procurorilor, blonda lui Vociulescu ar fi primit mită aproximativ 40 de mii de lei de la managerul Spitalului Colțea.Anchetatorii au dovezi că între 1 iulie 2023 și 27 februarie 2024, șeful spitalului i-ar fi plătit chiria și utilitățile.
Oana Sivache a fost împinsă de USR București în funcții cheie privind administrația spitalelor începând cu 2017. Ea a fost inspector de specialitate și coordonator de proiecte la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București din decembrie 2017 până în august 2022. Sivache a gestionat toate fondurile care erau administrate de către acestă instituție mamut din subordinea consiliului General al Capitalei, potrivit CV-ului.
Oana Sivache nu are o avere impresionantă. Ea și soțul preot dețin un apartament de 100 de metri pătrați în Târgoviște. Cei doi nu au conturi bancare, dar au un credit de 117 mii de lei. Șefa Spitalelor din Capitală a încasat, potrivit declarației de avere, peste 97 de mii de lei de la ASSMB, 12 mii de lei de la primăria Generală și aproximativ 2400 de lei de la STB.