Zice Sorin Ovidiu Bălan: „De data asta aş vrea să vorbim despre complicii lor. Pentru că eu cred că ancheta nu trebuie, în niciun caz, să se oprească doar la aceşti hrăpăreţi, despre care acum, când îi vedem dezbrăcaţi de aura de atotputernici generali de SRI, vedem că nu sunt altceva decât nişte golani care, practic, luau taxa de şmecheri. Ca un clan interlop de cartier, doar că lucrau la alt nivel cu sumele de bani, şi cu protecţia.”. Și de aici Sorin Ovidiu Bălan începe să-i înșire pe complici și protectori, cu capete de listă cei doi președinți nocivi ai României: Băsescu și Iohannis. Vorbește apoi și îi indică drept vinovați pe membrii comisiilor de control ale SRI din Parlament, ce au acționat ca niște cățeluși de companie a generalilor din SRI. SOB în responsabilizează pe toți aceștia, apoi indică judecătorii din sistemul judiciar, ce au dat tendințe la comanda generalilor-interlopi, considerând că acesta este de fapt cel mai grav fapt petrecut, magistrații noștri fiind cei mai vinovați dintre complicii și protectorii generalilor-interlopi.

SOB încheie așa: „Dacă e să se facă într-adevăr curăţenie, apăi să curăţăm nu numai pereţii şi mobilele, ci şi podeaua şi pânzele de paianjen de pe la colţurile tavanului.”. Îl declarăm astăzi pe jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan, vechi prieten al meu și altora din Clubul de Presă, „Omul Zilei” la Gold FM. 

Continuarea AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *