Keir Starmer a indicat în iulie că va prelua politica foarte ambiţioasă de luptă împotriva fumatului a predecesorului său Rishi Sunak. Conform acestui proiect, tinerii sub cincisprezece ani nu vor putea să cumpere niciodată în mod legal ţigări.Conform tabloidului The Sun, guvernul vrea să interzică fumatul în multe spaţii publice. Potrivit acestui proiect, nu ar mai fi posibilă aprinderea unei ţigări în grădinile pub-urilor, pe terasele restaurantelor, în exteriorul cluburilor de noapte şi al stadioanelor de fotbal, pe trotuarele din apropierea universităţilor şi spitalelor, în anumite parcuri.Întrebat despre această informaţie, Keir Starmer, care se află în vizită la Paris, le-a confirmat joi jurnaliştilor că vrea să facă paşi suplimentari în această direcţie.
„Vom lua decizii în acest domeniu, vor fi dezvăluite mai multe detalii”, a spus el.
Nicolae Ciucă: „Intru în această competiție bazându-mă pe singurul sondaj real: votul românilor”„Peste 80.000 de oameni îşi pierd viaţa în fiecare an din cauza fumatului”, a subliniat prim-ministrul.”Acestea sunt decese care pot fi prevenite, o povară uriaşă pentru NHS (serviciul de sănătate publică – n.r.) şi, desigur, o povară pentru contribuabili”, a adăugat el.Proiectul a fost salutat de profesioniştii din domeniul sănătăţii, dar puternic criticat de puburi, sector aflat în mare dificultate în ultimii ani.”Acest lucru este foarte îngrijorător”, a declarat Emma McClarkin, directorul executiv al British Beer and Pub Association, cerând guvernului să-şi „reconsidere” planurile.”Astfel de restricţii ar avea un impact devastator asupra pub-urilor, care se luptă deja cu creşterea preţurilor la energie şi cu costul uluitor al afacerilor”, a adăugat ea.