Aflat în vizită la Chișinău, cu ocazia zilei Limbii Române, Kaus Iohannis a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă la finalizarea mandatului va prelua o funcţie înaltă la nivel european, cum vede coaliţia de guvernare în condiţiile în care premierul, cât şi preşedintele PNL sunt contracandidaţi la alegerile prezidenţiale şi dacă există riscul unei instabilităţi politice. ”În ce mă priveşte nu pot decât să repet ce am spus şi colegei dumneavoastră, vom trăi şi vom vedea. Cred că este un răspuns clasic pentru astfel de situaţii. Dar despre România, da, putem să discutăm până în ultima zi de mandat. Şi dacă mă întrebaţi despre cum funcţionează coaliţia, cum funcţionează guvernul şi cum vor fi următoarele luni, vor fi foarte agitate. Nu cred că are rost să ne imaginăm altceva. Sunt campanii extrem de complicate, care trebuie să fie organizate de partide, de candidaţi. Şi am văzut deja că foarte uşor în spaţiul public se ajunge la acuzaţii reciproce, la tot felul de discuţii care câteodată nu mi s-au părut neapărat principiale, dar ele au loc atunci când sunt campanii electorale cu miză foarte mare şi noi nu am avut de mult campanii şi alegeri cu mize aşa de mari ca acum”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit news.ro. El susţine că România nu va ajunge într-o fază în care cu greu poate fi guvernată din cauza agitaţiei din campania electorală. “Totuşi mă voi strădui şi cred că voi reuşi să păstrez calmul la un nivel rezonabil în administraţie. În ceea ce vor face partidele şi candidaţii nu intenţionez să mă implic fiindcă nu este campania mea, dar, da, intenţionez să mă implic în ce se întâmplă la nivel administrativ şi la nivelul instituţiilor mari ale statului în sensul aşa cum scrie în Constituţie, de a veghea asupra bunei funcţionări a acestor instituţii. După părerea mea cu toată agitaţia din campanie, care este creată de candidaţi, de partide şi de media, cred că România nu va intra într-o fază de instabilitate sau să ajungă într-o fază în care cu greu poate fi guvernată. Vom trece prin aceste alegeri şi sunt încredinţat că românii vor şti ce se aleagă”, a mai afirmat Iohannis.