Europarlamentarul Cristian Terheș, președinte al Partidului Național Conservator Român (PNCR), a discutat despre acest subiect în cadrul unei emisiuni la DC News, subliniind necesitatea unei armate române bine pregătite, bine echipate și modernizate pentru a asigura securitatea țării.

Terheș a subliniat că, deși sprijinul NATO este esențial, România trebuie să își întărească propriile capacități de apărare.

„Este esențial să avem o armată bine pregătită, bine echipată și bine finanțată. Fără aceste elemente, nu putem asigura apărarea țării,” a declarat europarlamentarul.

În timpul discuției, europarlamentarul român a fost întrebat despre încrederea sa în NATO.

Răspunsul său a fost clar și pragmatic: „Am încredere în Dumnezeu. Când vine vorba despre NATO nu e o chestiune de încredere. Sunt pragmatic și ridic următoarea întrebare: că toți vorbesc despre articolul 5. Dacă vă uitați cu atenție, acel articol 5 nu poate fi aplicat fără consens. Adică toate țările care sunt deja membre NATO trebuie să spună «da». Ce se întâmplă dacă una spune «nu»?”. Aici ne ajută relația bilaterală pe care o avem cu SUA, „unde am făcut lobby intens”, afirmă Cristian Terheș.

Terheș a subliniat necesitatea ca România să fie pregătită să se apere singură: „E foarte bine că avem protecția NATO, că avem parteneriatul strategic cu SUA, chiar și cu Marea Britanie. Dar, dacă, Doamne ferește, România este atacată, primii care apără România sunt românii. Ca să poți să ai o armată care să-ți apere propriul teritoriu, ai nevoie de oameni bine pregătiți și bine plătiți, ceea ce nu prea avem, nu în privința pregătirii, ci în privința soldei”, a mai spus acesta. 

Material realizat de S.C. DGI MULTIMEDIA DESIGN S.R.L. la comanda Partidului Alianța pentru Unirea Românilor – Alianța AUR, CMF 41240016

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *