Nu mai puțin de șase oameni au fost uciși de căldura severă persistentă din statul Rajasthan, situat în nord-vestul Indiei, au anunţat marţi, 28 mai, oficiali din această ţară, informează Xinhua.

Decesele au fost raportate într-o zi în care mercurul a urcat în termometre până la valoarea de 49 de grade Celsius în Rajasthan. Aproape toate localităţile din acest stat indian au înregistrat temperaturi de peste 45 de grade Celsius.

Guvernul local a emis o avertizare prin care a cerut populaţiei să ia măsuri de precauţie împotriva valului de căldură.

Potrivit raportărilor oficiale, numărul pacienţilor cu insolaţie a crescut în Rajasthan de la 2.809 la 3.622 luni, în condiţiile în care acest stat indian a continuat să se confrunte cu condiţii meteorologice specifice unui val de căldură intensă.

Departamentul indian de meteorologie (IMD) i-a îndemnat pe localnici să evite expunerea la soare şi să rămână în spaţii răcoroase. De asemenea, le-a cerut locuitorilor să bea o cantitate suficientă de apă pentru a rămâne bine hidrataţi, chiar dacă nu le este sete.

 

Regiuni extinse din India se confruntă în prezent cu condiţii specifice unui val de căldură, care au un impact sever asupra sănătăţii şi mijloacelor de trai ale oamenilor.

Luna trecută, IMD a declarat că India se va confrunta cu o căldură extremă în perioada aprilie-iunie, iar regiunile sale centrale şi vestice vor fi cele mai afectate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *