“Dincolo de Carpați e o altă Românie” a devenit mai mult decât o afirmație politică, a devenit o percepție încetățenită. Pe fondul apropierii de occident, a unor abordări de management public total diferite, dar și – de ce să nu o spunem? – unor infuzii uriașe de fonduri naționale și externe datorată forței politice a liderilor din zonă, orașe precum cele menționate anterior păreau visul de neegalat  al cetățenilor din sudul țării, un fel de Fata Morgana, motiv de nefericire și frustrare.

 

Este pentru prima dată când un centru urban din Sud a ridicat capul în perioada 2020-2024 și a urcat accelerat, pe multe fronturi, în “lumea bună” a modelelor de succes din România.

 

Piteștiul, inima Argeșului, înregistrează cea mai galopantă creștere în materie de atragere de fonduri nerambursabile și se propulsează, în egală măsură, drept unul dintre orașele în care devine din ce în ce mai atractiv să trăiești.

 

Preluarea orașului, acum patru ani, de către un candidat nou, un inginer fizician, fost manager în industria nucleară (care condusese ani buni cea mai performantă organizație PSD din Argeș, dar cu discreție, în umbra unor personalități cum a fost primarul de două decenii Tudor Pendiuc), a dus la o reconfigurare totală a traseului managerial și public al administrației din acest municipiu.

 

Cum a reușit un om, în trei ani și jumătate, să schimbe radical dinamica urbană și să poziționeze un municipiu din sud la concurență cu centrele urbane din Vestul țării?

▼ O creștere de 300% a finanțărilor naționale și externe obținute pentru Pitești este unul dintre răspunsuri. Primarul Piteștiului a schimbat total abordarea administrației, după ce a preluat conducerea acesteia, lucrând proiecte în avans și avându-le gata pregătite când s-au deschis liniile de finanțare.

 

▼ Administrația condusă de Cristian Gentea a dublat bugetului Piteștiului, față de anul 2021. Acesta a ajuns să fie mai mare decât cel al întregului Consiliu Județean Argeș.

 

▼ Și destinația fondurilor publice s-a schimbat drastic sub conducerea inginerului fizician, acesta și echipa sa reușind să bifeze, în 2024, primul an în care cheltuielile de dezvoltare reprezintă 54% din total buget. Per total, sumele destinate investițiilor sunt cu 270 % mai mari față de anul 2021, când a preluat Primăria.

 

▼  Consumul de energie din sistemul public de iluminat al Piteștiului a fost redus cu 82%! Administrația a obținut 3 proiecte mari, pe fonduri norvegiene și AFM, prin care a implementat un sistem de iluminat public inteligent care a dus la scăderea drastică a costurilor urbane.

 

▼  Reduceri enorme ale cheltuielilor publice au fost înregistrate în Pitești și după ce s-au investit 41.000.000 de euro, bani europeni, pentru a eficientiza energetic numeroase clădiri din patrimoniul local: unități de învățământ, blocuri, centre sportive și culturale etc.

 

▼ Pentru sistemul public de Termoficare, Cristian Gentea a implementat o nouă practică în administrația piteșteană, negociind și achiziționând în avans gazele necesare în viitorul sezon rece. Ca exemplu, a fost deja cumpărată în avans 53,7% din cantitatea de gaze naturale necesară pentru producerea energiei termice în iarna 2024 – 2025.

 

▼ Un cartier din Pitești, numit Trivale, este primul cartier din România în care serviciile de salubrizare funcționează TOTAL prin sisteme de containere îngropate, la care accesul locuitorilor este prevăzut pe bază de cartelă.  Adio miros neplăcut, adio aspect înfiorător! Colectarea se realizează pe 5 fracții de deșeuri: gunoi menajer, sticlă, hârtie/carton, plastic/metal și biodegradabil. Urmează, în foarte scurt timp, implementarea sistemului într-un al doilea cartier mare, numit Găvana.

 

▼   Piteștiul a devenit, în ultimii patru ani, orașul din România care beneficiază de cel mai mare număr de sisteme inteligente de trafic integrate în cadrul aceluiași proiect. Mașinile supraîncărcate care intră în oraș sunt cântărite automat și raportate în timp real și peste 1.100 de echipamente de ultimă generație au fost instalate pentru siguranța în trafic. Acestea sunt coordonate dintr-un centru de comandă unic și încorporează, printre altele: camere de luat vederi, automate de dirijare a circulației, semafoare LED, dispozitive acustice, butoni de solicitare a culorii verzi la semafor și, inclusiv, senzori wireless instalați în asfalt.

 

▼  Unul dintre obiectivele majore bifate în materie de confort urban a vizat unirea zonei metropolitane a Piteștiului într-un sistem integrat de transport public care deservește acum 250.000 de utilizatori din municipiu și alte 8 localități vecine, unde cetățenii fie locuiesc efectiv, fie au locurile de muncă, facilitând enorm mobilitatea urbană și reducând masiv costurile de deplasare ale cetățenilor.

 

▼  51% din flota societății de transport public local este acum nouă, grație achiziției unui număr de 60 de autobuze electrice și hibrid moderne. S-au implementat investiții de aproape 36 milioane de euro, din care 83% au fost fonduri nerambursabile POR.

 

▼ În materie de siguranță publică, nu mai puțin de 1031 de camere, nou montate, sunt “ochii” autorităților și asigură un climat care face din Pitești unul dintre cele mai sigure centre urbane din regiune! Camerele sunt distribuite pe arterele rutiere ale orașului, pe străduțe, în parcuri, în stații, în autobuze, în parcări, dar și în multe alte spații publice.

 

▼ Investițiile pentru învățământ sunt, la Pitești, cu 722% mai mari față de anul 2021. Acestea au vizat reabilitări majore ale liceelor și școlilor, proiecte de eficiență energetică, modernizări și extinderi în grădinițe, terenuri și săli de sport noi,  dotări moderne pentru sălile de clasă și laboratoare.

 

▼ Piteștiul este singurul municipiu din România în care se construiesc 3 creșe noi. Prin accesarea de finanțări naționale, Cristian Gentea a reușit să bifeze una dintre cele mai mari provocări administrative pe care le avea la preluarea mandatului și anume deficitul mare de locuri din creșele Piteștiului.

 

▼ La Pitești a fost realizat, pe fonduri europene, cel mai nou hub de afaceri din România și din sud-estul Europei, fiind finalizat în decembrie 2023.

 

,,Pitești Business Hub – Prosant” este un incubator de afaceri în cadrul căruia 16 firme vor activa în domeniul cercetării – dezvoltării. Clădirea are interioare și dotări moderne și asigură toate facilitățile necesare pentru dezvoltarea afacerilor și pentru noi locuri de muncă, asigurând IMM-urilor condiții excepționale de incubare, chirie modică și utilități gratuite pentru 3 ani! Proiectul a fost premiat, acum două luni, de către Ministerul Cercetării, ca model de bună practică în România.

 

▼ 3 obiective sportive majore realizate de acest primar nou aduc plusvaloare Piteștiului!

 

Bazinul Olimpic, bază de referință în România, a fost complet modernizat și s-a transformat într-un centru sportiv și de sănătate modern, apt să găzduiască competiții de nivel internațional.

 

Pitești Arena, una dintre cele mai noi și moderne săli polivalente din țara noastră, a fost construită de la zero și a devenit, la scurt timp de la deschidere, gazda unor competiții naționale și internaționale de amploare, dar și motor al economiei locale.

 

De exemplu, peste 1.000.000 de euro este suma estimată de specialiști ca reprezentând venituri pentru sectorul HoReCa, după organizarea recentă a Campionatului Mondial de Ju-Jitsu la Pitești Arena! 

 

Numele lui Dobrin va dăinui pe una dintre cele mai moderne arene sportive din România, pentru care s-a dat undă verde construcției noului stadion din Trivale. Cu o investiție de 100.000.000 de euro atrasă la Pitești, catalogat drept cel mai modern din România, acesta va fi, în fapt, un complex sportiv de ultimă generație, certificat UEFA 4 și eligibil pentru competiții internaționale la cel mai înalt nivel, inclusiv partide de Liga Campionilor sau Europa League.  

 

▼ În materie de infrastructură, au fost modernizate unele dintre cele mai mari artere urbane, au fost sistematizate intrările în Pitești, au fost asfaltate aproape toate drumurile de pământ, a fost demarată construcția unui nou pod care conectează orașul cu localitățile vecine din partea de nord, a fost realizată (prin sponsorizare privată) o pasarelă ce leagă centrul Piteștiului de un cartier mare și s-a reușit, după zeci de ani, automatizarea unei treceri de cale ferată care a generat o decongestionare semnificativă a traficului pe sudul Piteștiului.

 

▼ În 2023, conform analizei Vegacomp – top orașe medii, Piteștiul s-a plasat locul I la parcări publice rezidențiale – 37.429 locuri (urmat de Oradea, cu 20.000 locuri şi Piatra Neamț, cu 18.774 locuri) și pe locul II la parcări pentru persoanele cu dizabilități – 1.518 locuri (urmat de Brașov, cu 1816 şi Craiova, cu 1402 locuri).

▼ Un cartier nou al Piteștiului a prins, efectiv, contur în civilizație. Nu vorbim despre o dezvoltare imobiliară, ci despre o întreagă campanie administrativă, “un proiect de suflet” cum îl numește Cristian Gentea. Așa numitul “oraș de carton”, fosta colonie ACH, amplasată la una dintre granițele municipiului (unde nu existau utilități publice, asfalt sau facilități urbane) a fost adusă, în 3 ani și jumătate, în linie cu orice alt cartier din Pitești.

 

▼ După investiții capitale care au transformat radical blocurile sociale și zonele aferente lor, au permis realizarea unei Centru Comunitar de asistență și sprijin, Piteștiul demarează acum construcția a 80 de apartamente noi, ce urmează să fie destinate tinerilor specialişti pe care municipalitatea condusă de Cristian Gentea vrea să îi păstreze acasă sau să îi atragă. 5,5 milioane de euro, bani din PNRR, vor fi investiţi pentru construcţia acestora.

 

▼ Pentru tinerii și iubitorii de cultură, 8 festivaluri anuale oferă spectacole de excepție, acces la cultură stradală, educație și oportunități de timp liber de calitate. Acestora li se adaugă numeroase tabere de creație, evenimente științifice, cursuri pentru toate categoriile de pasionați, târguri de sezon și, desigur, evenimentul simbol al Piteștiului: Simfonia Lalelelor care, din 2024, a fost introdus de către agențiile din România, în circuitul turismului de eveniment.

 

▼ Pentru calitatea timpului liber, Cristian Gentea a reușit să transforme zone întregi în spații de agrement, relaxare, sport sau joacă. Aventura Parc, Hamac Parc, promenada râului Argeș, trasee de biciclete care conectează zone întregi, 10 parcuri de joacă noi, unele de foarte mari dimensiuni dintr-un total de 80 gestionate de Primărie, mai multe terenuri de sport multifuncționale realizate în cartiere, bărci și hidrobiciclete. Toate acestea au apărut efectiv în Pitești într-un singur mandat și urmează a fi completate de proiecte cu aceeași destinație pentru care municipalitatea a obținut deja finanțările necesare.  

 

▼ Serviciile publice asigurate de Primărie sub conducerea lui Cristian Gentea au fost radical modernizate, iar investițiile în digitalizare s-au materializat în rezultate precum: » 167,16% – procent de creștere a încasărilor on-line pentru impozitele și taxele locale » 130,38% – procent de creștere a numărului certificatelor de atestare fiscală emise on-line » 61,36% – procent de creștere a numărului de tranzacții on-line, pe www.ghiseul.ro și www.primariapitesti.ro.

 

▼ Primarul Piteștiului a creat practica de a merge periodic în cartiere, unde organizează întâlniri cu asociațiile de proprietari pentru a afla, de la sursă, nevoile din zonele respective. Astfel, el și echipa sa administrativă s-au întâlnit cu peste 1240 de asociații de proprietari și au reușit, prin această metodă, să soluționeze 6418 de solicitări ale oamenilor. Tot Cristian Gentea a implementat conceptul de buget participativ, piteștenii având oportunitatea să voteze, de două ori pe an, ce proiect își doresc în cartierul lor. Ca o încununare a acestei abordări a relației cu cetățenii, în 2023, Piteștiul s-a plasat pe locul 3 (alături de Timișoara, Oradea, Constanța) la transparența bugetelor publice, din 109 municipii, conform analizei Funky Citizens.

 

În 2020, Cristian Gentea intra în cursa pentru Primăria Pitești cu o notorietate sub 10%. A câștigat totuși detașat, susținut de o puternică echipă a Partidului Social Democrat și muncind enorm, în acea perioadă, pentru a-și face cunoscut profilul și proiectele și angajându-se în fața oamenilor să fie “om de cuvânt, primar de cuvânt”.

 

Astăzi, după ce a reușit să propulseze Piteștiul în categoria municipiilor model de bună practică în România, este cotat, în mod detașat, ca fiind învingătorul fără emoții al alegerilor care urmează să se desfășoare duminică, la Pitești.  De altfel, întregul său concept de campanie s-a focalizat pe respectarea angajamentului din 2020: “Mulțumesc pentru încredere! Suntem o forță împreună!”

 

Material publicat la comanda Partidului Social Democrat, Organizația Argeș, cod mandatar financiar 21240002.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *