Imaginea lui este cea a unui politician negociator experimentat, dar și a unui susținător vehement al valorilor europene. El s-a bătut cu Klaus Iohannis pentru postul de secretar general al Nato. 

Noul șef NATO, sub presiunea celor două conflicte mondiale

Mark Rutte a servit ca prim ministru timp de 14 ani, este omul ce are reputația nepătată, motiv pentru care și-a căpătat porecla de ”Teflon” și este cel care a impus condiții extrem de grele României pentru a intra în spațiul Schengen. În primul său discurs oficial Mark Rutte și-a delimitat prioritățile.

„Am 3 priorități: să mă asigur că avem capacitatea să ne protejăm împotriva oricărui pericol, să susțin Ucraina în riposta ei împotriva agresiunii rusești și să abordez provocările globale crescânde în securitatea Euro-Atlantică.”, a declarat Mark Rutte, secretarul general NATO.

Noul secretar general a făcut un apel pentru consolidarea cooperării cu statele care au aceleași valori ca NATO.

„Focusul NATO trebuie să rămână, desigur, securitatea Euro-Atlantică, să ne protejăm cei peste 1 miliard de oameni. Dar amenințările cresc și au devenit globale. Prin urmare, voi aprofunda parteneriatele cu țările care ne împărtășesc valorile, oriunde ar fi în lume.”, a completat acesta.

Olandezul nu are copii, a locuit în Haga într-o casă modestă și conduce o mașină veche de 10 ani. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *